Vânzătorul de cai-putere

Jacques Daniel vinde ziua maşini Dacia, Renault şi Nissan, iar seara se retrage la pian şi saxofon.

Jacques Daniel, directorul comercial pentru mărcile Dacia, Renault şi Nissan în România, lucrează cu cifre mari. La puţin peste un an de la preluarea funcţiei, se poate lăuda cu o creştere de 40% a vânzărilor Renault, de 17,4% pentru Dacia şi de 4% pentru marca Nissan. Într-o companie care fabrică maşini la minut - şi nu este doar un fel de a spune, Dacia a bătut acest record personal săptămâna trecută -, Jacques Daniel are misiunea de „a produce“ rezultate.

„În România este un potenţial imens de creştere, iar aceasta este adevărata provocare pentru orice persoană care deţine o funcţie ca a mea“, spune directorul comercial al grupului Renault. S-a instalat în sediul comun al Dacia şi Renault din Bucureşti, după ce a vândut maşini din uşă în uşă în Franţa şi a acceptat provocări „exotice“ din partea grupului - să lucreze în Columbia, China şi Olanda. Nu a renunţat nici la marea sa pasiune, muzica. Din locuinţa sa din Bucureşti se mai aud din când în când acorduri de pian şi saxofon. Un francez „înfiat“ de trei continente

Parizian cu origini bretone - oameni despre care se spune că sunt încăpăţânaţi în ţintele pe care şi le propun - a trăit toată viaţa în afara Franţei. „Am paşaport francez, cultural aparţin într-o oarecare măsură Franţei, dar nu mă simt francez, am trăit prea mult în străinătate ca să mai pot gândi ca un francez.“ S-a specializat în ingineria explorării şi exportului de petrol în Marea Britanie şi a intrat în industria de automobile fără să fi lucrat o singură zi pe o platformă petrolieră, aşa cum a visat în adolescenţă.

„Petrolul era atunci (1986 - n.r.) 9 dolari, de zece ori mai puţin decât astăzi. Era considerat scump de companii, şi afacerile nu erau spectaculoase“, îşi aminteşte Jacques Daniel. Prin urmare, a schimbat complet peisajul şi a intrat în grupul Renault, care i-a asigurat permanent provocări în afara spaţiului francez de business. A acceptat să plece la Bogota (Columbia) pentru a conduce biroul de studii al grupului şi a rămas printre sud-americani patru ani, timp suficient pentru ca Daniel să regleze „mecanismele fine“ ale colaborării comerciale între Toyota şi Renault. Aventura chineză

Reîntors în Franţa, a urcat până pe poziţia de director regional al grupului. O provocare şi mai exotică decât Columbia a fost poziţia de vicepreşedinte al activităţilor Renault din China (împărţită în China continentală şi Hong Kong) şi Taiwan, mai ales că, la sfârşitul anilor ’90, Asia era încă un teren complet necunoscut pentru grupul francez. „Plecam acolo să construiesc ceva ce nu existase şi era complet diferit de ceea ce cunoscusem până atunci“, îşi aminteşte Jacques Daniel.

Reîntors în Europa, a fost numit director regional al grupului Renault- Nissan în Olanda, o piaţă extrem de competitivă, unde vânzările cresc lent, cu investiţii importante în publicitate. După acest periplu, a venit propunerea de a lucra în România. „Am acceptat din mai multe motive. Gestionez trei mărci, ceea ce este extrem de provocator, iar România este o piaţă strategică pentru Renault - avem aici atât producţie, cât şi poziţie de lider, cu volume foarte mari“, explică Daniel. CONVINGERI

„Românii nu mai trăiesc în trecut“ „Era foarte cald, asta îmi aduc aminte din prima zi petrecută în România“, spune Jacques Daniel. „La ieşirea din aeroport, mi-am dat seama că aici se conduce după nişte reguli cunoscute doar de localnici, care nu au însă nimic în comun cu regulile şofatului.“ Acestea au fost primele percepţii ale directorului comercial al Renault despre ţara în care spune că a primit cea mai mare provocare profesională a vieţii lui.

Francezul este convins că cel puţin un lucru desparte Franţa de România: „Acolo se vorbeşte obsesiv despre frumuseţea anilor ’60-’70, aici oamenii nu mai privesc decât în viitor“, spune Jacques Daniel. „Ceea ce continuă să mă fascineze aici este creşterea economică. Tinerii nici nu-şi dau seama ce şansă au să trăiască într-o ţară ca România“, explică el. Următoarea poziţie în grup?

„Sunt convins că voi continua să fiu plăcut surprins de şefii mei. Am o experienţă mult mai «suplă» faţă de colegii mei care n-au părăsit Franţa niciodată şi cunosc pieţe ca România doar din teorie“, spune el. Jacques Daniel lucrează în grupul Renault de mai bine de 20 de ani, o experienţă similară în grup având şi directorul general al companiei Dacia, François Fourmont. CV

Jacques Daniel - director comercial al Dacia- Renault-Nissan în România

- 48 de ani, căsătorit, doi băieţi Septembrie 2006 până în prezent: Director comercial Dacia-Renault-Nissan în România Mai 2001-iunie 2006: Managing Director Renault-Nissan în Olanda Iulie 1998-aprilie 2001: Vicepreşedinte Greater Chine (responsabil de toate activităţile Renault în China, Hong Kong şi Taiwan) Aprilie 1996-iulie 1998: Director regional Nord - Lille (45 dealeri) Septembrie 1994-aprilie 1996: Director filiala Auto Service Brestois - Brest 1989- 993: Sofasa (joint venture Renault/Toyota în Columbia) 1991-1993: Director cumpărări şi studii Medelin 1989-1991: Sef serviciu Biroul de Studii din Bogota 1986-1989 : Renault, Direcţia Tehnică 2003: A absolvit Stanford Executive Program 1986: Master of Science en Offshore Engineering - Universitatea din Cranfield (Marea Britanie) 1985: Obţine diploma de inginer Vorbeşte engleza, spaniola, olandeza, germana şi are noţiuni de dialect mandarin (limba chineză) Cântă la saxofon şi pian Conduce toate modelele mărcilor pe care le vinde.