Vânzătorii de ţigări de contrabandă, ajutaţi de poliţie să se angajeze

Vânzătorii de ţigări de contrabandă din Piaţa Rahova, din Capitală, vor fi ajutaţi de poliţişti să se angajeze "cu acte-n regulă". Asta, în baza unui protocol încheiat de Poliţia Capitalei cu Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM).

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, oamenii legii au luat această decizie, după ce poliţiştii Secţiei 19 le-au dat, doar de la începutul acestui an, aproximativ 1.000 de amenzi celor prinşi comercializând ţigări netimbrate. "Pentru că situaţia nu se îmbunătăţea s-a ajuns la o înţelegere cu ANOFM, prin care poliţiştii transmit agenţiei datele persoanelor amendate, iar aceasta emite oferte de locuri de muncă potrivite pentru vânzătorii de ţigări", a explicat Ciocan. Protocolul a intrat în vigoare în această dimineaţă, când la Secţia 19 Poliţie a fost afişată prima listă cu o ofertă de 100 de locuri de muncă, printre care tranşator carne, baby-sitter, guvernantă, fotocopist, lăcătuş, frezor etc. În cazul în care această strategie va avea succes, iar fenomenul contrabandei cu ţigări va scădea în amploare, Poliţia Capitalei ar putea extinde protocolul şi la alte secţii de poliţie, a mai spus Ciocan. "Am luat această măsură pentru eradicarea fenomenului vânzării de ţigări netimbrate. Vom comunica, în perioada următoare, şi câţi au acceptat locurile de muncă. Noi înţelegem ce se întâmplă în Europa şi în lume şi facem acest lucru pentru a ajuta comunitatea şi pentru a combate infracţiunile", a conchis Christian Ciocan.