Preşedintele PSD Bucureşti a declarat, astăzi, la Braşov, că social-democraţii vor încerca, prin campania pentru europarlamentare şi cea pentru prezidenţiale, să schimbe tot ce a făcut Traian Băsescu până acum.
"Campania asta este de a încerca să schimbăm tot ce a făcut Traian Băsescu până acum. Considerăm că timp de cinci ani n-a fost decât haos, scandal, circ, n-au fost decât arestări la comandă la TV şi considerăm că corupţia despre care s-a discutat la televizor, nu doar că nu s-a rezolvat nimic, ba din contră, este stabilită în funcţie de relaţiile pe care le are X sau Y cu preşedintele României", a declarat Marian Vanghelie, citat de Mediafax.
El a făcut aceste afirmaţii într-o conferinţă de presă organizată la finalul reuniunii în care aproximativ 1.200 de reprezentanţi ai PSD din cele şase sectoare ale Capitalei au discutat pe tema strategiei pentru viitoarea campanie electorală.
Acesta consideră că românii nu mai pot rezista încă cinci ani să fie conduşi de Traian Băsescu şi este convins că PSD va câştiga alegerile şi va conduce România pentru următorii 20 de ani.