Vanghelie, CUVINTE ACIDE după desecretizarea protocolului SRI - PG: „90% din oameni sunt ȘANTAJAȚI să facă denunțuri”

Fostul primar Marian Vanghelie a fost prezent, miercuri dimineață la Tribunalul București unde are loc un nou termen în dosarul său. Aflat în fața jurnaliștilor, Vanghelie a spus, cu privire la desecretizarea protocolului dintre SRI și Parchetul General că semnatarii acestuia trebuie să răspundă.

În fața jurnaliștilor, Vanghelie a adus-o în discuție și pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, pe care a comparat-o cu Ana Pauker. 

„Eu cred că în România și statul ăla de drept trebuie ca acești oameni să răspundă. (...) 90% din oameni sunt șantajați să facă denunțuri și numai pe asta s-au bazat. Oamenii trebuie să o ia către Parchet și să dea cu subsemnatul și să spună cum și-au permis să încalce Constituția României. Dacă vă uitați bine și după ce a apărut protocolul, avem o doamnă simpatică, e similară Anei Pauker. Nu face altceva decât spune cu putere și nici nu este haioasă, spune că este ceva legal și că lucrurile au fost normale și că ceea ce a făcut ea este în regulă. Eu cred că avea de gând să facă mult mai multe”, a spus Marian Vanghelie, care a salutat demersul agenției Mediafax.