Vanghelie: "Candidatul la Primăria Capitalei este Vanghelie"

"Candidatul organizaţiei de Bucureşti este Marian Vanghelie", a declarat însuşi Marian Vanghelie, astăzi, ridicându-se precipitat de la biroul unde a ţinut o conferinţă de presă. El a subliniat, încă o dată, că nu se va retrage din cursa pentru Primăria Capitalei în faţa lui Miron Mitrea. Preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti nu a exclus însă un eventual sprijin pentru Mitrea, dar deocamdată nu s-a luat o decizie în acest sens. Încă de dimineaţă, Marian Vanghelie a anunţat că îşi doreşte să rămână candidatul unic al PSD la fotoliul de primar general al Bucureştiului, asta după ce tot el spusese că îl va susţine pe colegul său Miron Mitrea.

"Vineri vom avea o şedinţă în care organizaţia de Bucureşti va merge cu candidatul Marian Vanghelie. Deci după discuţiile de acolo am putea să-l anunţăm ca şi candidat chiar şi pe Miron Mitrea dar vineri mergem cu candidatul Marian Vanghelie, nici cu Mircea Geoană, nici cu Miron Mitrea, deci nu negociem interesele bucureştenilor", a declarat liderul PSD Bucureşti, la sediul de campanie al partidului.

Mai mult, primarul Sectorului cinci a declarat, de dimineaţă: "Nu mă retrag, arăt eu a om care se retrage?". Întrebat de jurnalişti dacă există lideri ai partidului care fac "jocuri de glezne" în culisele cursei interne a social-democaţilor, Vanghelie a răspuns: "Cred că mai există jocuri de glezne, dar asta nu schimbă sensul organizaţiei de Bucuresti. Nu vreau să nominalizez, că e o zi frumoasă".

De asemenea, Vanghelie a mai comentat: "O să îmi doresc ce cred că e mai bine, ca să obţinem cât mai multe primării de sector şi Primăria Generală. Eu aş putea să fiu primul care să fie supărat, dar interesul general e mai important decât cel de grup sau personal. Pot să fiu de acord, dacă simt că poate fi o altă soluţie mai bună, dar asta înseamnă că reformulez poziţia organizaţiei de Bucureşti, nu că mă retrag".

"Ma zgârie la ureche cum formulaţi dumneavoastră. Şi în afară de Marian Vanghelie nu vă pot da niciun nume. Vineri mergem cu Vanghelie. E posibil să am susţinerea organizaţiei de Bucureşti şi, în funcţie de discuţii, este posibil să îl susţinem pe Miron Mitrea", a conchis social-democratul.

Partidul Social Democrat se confruntă cu o criză pronunţată în acest caz al candidaturii pentru Capitală, mai ales din cauza luptelor interne. Tabăra strânsă în jurul liderului Mircea Geoana îl susîine pe Vanghelie, iar "bătrânii", uniţi în jurul lui Iliescu şi Văcăroiu, îl vor pe doctorul Sorin Oprescu, mai bine cotat în sondaje.

În ultimele zile a apărut varianta de compromis, care ar fi trebuit să împace ambele tabere, candidatura lui Miron Mitrea. Însă Vanghelie rămâne imprevizibil, ca întotdeauna.

Citiţi şi:

Oprescu: "Nu vrea să fiu maimuţa lui Mitrea!" Băsescu: "Blaga îl pulverizează pe Mitrea" ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 15:38