Van Buyten a fost calaul "Diavolului"

AC Milan si Bayern Munchen au terminat la egalitate, scor 2-2, meciul disputat aseara in prima mansa a sferturilor de finala ale Ligii Campionilor.

Eroul meciului a fost belgianul Van Buyten, marcatorul celor doua goluri in poarta „Diavolului milanez”. Meciul din Italia a fost influentat de erori de arbitraj. In minutul 53, „centralul” rus Iuri Baskakov a anulat eronat (la semnalizarea asistentului Kalugin) golul marcat de Gilardino.

Mai mult, atacantul italian a primit „galben” pentru ca a continuat actiunea dupa fluierul arbitrului si va fi suspendat pentru partida din Bavaria. In minutul 84, Baskakov le-a acordat gazdelor o lovitura de pedeapsa, desi Lucio il deposedase corect pe Kaka. 

In celalalt joc al serii, FC Liverpool s-a impus pe terenul olandezilor de la PSV Eindhoven, scor 3-0, luand o optiune serioasa pentru calificarea in penultimul act al competitiei. Batavii eliminasera in faza premergatoare pe Arsenal Londra, formatie care fusese ridiculizata sambata de FC Liverpool, scor 4-1, in campionatul Angliei.  

In sferturile de finala ale Ligii Campionilor se vor disputa asta-seara partidele AS Roma - Manchester United si Chelsea Londra - FC Valencia. (Dorin Focseneanu)

Sferturi de finala (prima mansa)

AC Milan - Bayern München ...................................................................2-2 Marcatori: Pirlo (40), Kaka (84 - penalty) / Van Buyten (78 si 90·3)

PSV Eindhoven - FC Liverpool ..............................................................0-3 Marcatori: Gerrard (27), Riise (49), Crouch (63)