Catedrala Neamului a fost sfințită. Un eveniment urmărit de milioane de români. Plus zeci de mii care au vrut să ajungă pe platoul din fața Catedralei. Nu au lipsit însă atacurile.

Suntem generația care are ocazia să trăiască un moment istoric: 100 de ani de la Marea Unire. Momentul în care toți care vorbeau și gândeau românește s-au găsit sub un singur steag, steagul României. 

Este un bun prilej să învățăm Istorie, dar și să facem Istorie. Numai în ciuda a sute de milioane de euro pe care urmează să-i cheltuim, rezultatul va fi dezamăgitor. De fapt, el dezamăgește deja. 

Am făcut un mic experiment. Într-un sondaj pe pagina de Facebook a Evenimentului Istoric am pus următoarea întrebare: Sunteți mulțumiți de modul în care este sărbătorit Centenarul? Răspunsul este devastator: 95 la sută dintre cei care au răspuns, peste 500 de voturi, au spus că NU! 

Sigur, nu este un sondaj clasic de opinie, dar este un sondaj adresat celor interesați de istorie, iar răspunsul este fără echivoc. Iar ca să fim sinceri, românii nici nu aveau de ce să fie mulțumiți. Proiectele finanțate de tot felul de instituții, de la Mnisterul Culturii la Primăria Capitalei sunt generoase așa cum spuneam, sute de milioane de euro, numai că sunt aruncați aiurea. 

De exemplu ProTV, cea mai puternică televiziune din România, are un proiect intitulat “100 de ani într-o sută de zile”. În aceste minute TV se vorbește despre orice, de la conflictul din Kosovo, la contrabanda cu țigări, trecând prin realizările lui Ceaușescu și doar tangențial despre Marele Război și evenimentele din jurul său. E băgat cam orice poate umple un spațiu de emisie. Parcă-i obligă cineva…

Ce legătură au majoritatea evenimentelor cu Centenarul Marii Uniri? Nici una! Pardon, doar faptul că are în denumire ceva cu 100 de ani. Nu este singurul caz, cam toți din mass-media, intelectuali sau alte categorii sociale,  fac la fel. Mă mir că onor guvernul României nu a dat bani și la Fashion TV ca să facă 100 de prezentări de modă, de preferat cele în lenjerie intimă. Spre relaxarea demnitarilor.

Acesta este stilul care domină sărbătorirea Centenarului: amatorism și formalism, cu multă poleială pe deasupra. Dar pe bani mulți. Că doar așa se cumpără “inteligent” intelectualii și presa!

Mi-aș fi dorit ca în acest an să facem un film artistic despre Marele Război, despre Regina Maria și Regele Ferdinand, să apară cărți despre Brătieni, să ridicăm o statuie generalului Gheorghe Mărdărescu, omul care a salvat Ungaria de bolșevici, dar care a redat întreaga Transilvanie României.

Sau să facem un parc în memoria celor căzuți, plin de fotografii, hărți interactive, din care copii să poată învăța ceva. Sau măcar un muzeu. Un ciclu de conferințe pentru copii, suplimente de istorie în toate ziarele centrale și locale, siteuri atractive… Veniți și voi cu alte idei, că doar atâta ne-a mai rămas.

Numai că multe din aceste lucruri nu se vor întâmpla, așa că rămânem o civilizație cu băncuță la poartă, în care proiectele culturale sunt văzute ca un bacșiș pe care Puterea îl dă celor mai amărâți. Care se bucură și de acest mărunțiș pentru că viața-i grea, iar Cultura nu se mai vinde. 

Aceste cuvinte sunt cuprinse în editorialul pe care l-am publicat în “Evenimentul Istoric”, a zecea apariție din acest an, un proiect editorial care-mi dă speranțe în privința dorinței de cunoaștere a românilor. De la acel moment, s-a mai întâmplat ceva. S-a sfințit Catedrala Neamului.

Singurul proiect cu adevărat simbolic în Anul Centenarului. Ca și acum 100 de ani, Biserica s-a aflat în centrul trăirilor dând sens acestor momente de sărbătoare pe care nu știm să le sărbătorim. 

Dacă tot vorbim de Istorie, de Anul Centenarului trebuie să punem capăt manipulărilor provenite din neștiință sau răutate și să spunem exact cum stau lucrurile. 

Propaganda comunistă care ne-a înveninat timp de 45 de ani nu a fost contracarată în mod eficient, iar discursurile neomarxiste ce le auzim din partea USR, a grupării lui Dacian Cioloș, a unor comentatori TV de tipul lui Cristian Tudor Popescu sau Moise Guran, pe post de influenceri, îmi aduc aminte de vampirii ce populează imaginarul adolescenților lipiți de Netflix.

De aceea aș fi vrut să citesc și să văd mai multe explicații legate de simbolul Catedralei Neamului, de nevoia de identitate națională și de Istorie, decât să combat comparații stupide legate de construcția Catedralei și construcția unui spital sau a unei autostrăzi. 

Trebuie înțeles că atunci când veacul se năștea, România avea nu numai un monarh luminat, Carol I, un stat ce-și obținuse independența și devenise Regat (1881), dar și o Biserică autocefală, desprinderea de Patriarhia de la Constantinopol având loc în 1885. Biserica Ortodoxă devine biserică națională prin Constituția din 1866.

Tot Regele Carol I își asumă în numele Statului Român plata salariilor preoților, ca o compensație a reformelor lui Alexandru Ioan Cuza prin care fuseseră secularizate averile mănăstirilor. Deci, spre surpriza multora, Regele Carol I a decis ca salariile preoților să fie plătite din bugetul Statului. Nu Adrian Năstase…

Teologia devine o facultate de sine stătătoare tot în timpul lui Carol I (1890), iar numeroase mănăstiri din Dobrogea, inclusiv Catedrala din Constanța sunt ridicate cu sprijinul Casei Regale. Relația între Stat și Biserica Ortodoxă, devenită Patriarhie (1925) avea să fie la fel de strâns împletită, iar în 1918, la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918, Biserica românească a avut delegaţi de drept 5 episcopi, 4 vicari, 10 delegaţi ai consistoriilor ortodoxe şi ai capitolurilor unite, 129 protopopi, câte un reprezentant al Institutelor pedagogice, câte doi reprezentanţi ai studenţilor de la fiecare institut teologic, preoţi şi învăţători ai şcolilor confesionale, delegaţi din diferite circumscripţii electorale, precum şi numeroşi preoţi împreună cu credincioșii lor. Totul a început în bătaia clopotelor bisericilor românești, s-a săvârșit Sfânta Liturghie și Te Deum-uri, apoi fiind întrunită Adunarea Națională Constituantă. Din cei trei președinți, doi erau episcopi.

Sunt mult mai multe lucruri de spus, atât despre rolul Bisericii în Primul Război Mondial, cât și despre modul în care s-a constituit ca un liant între regiunile românești reunite într-un singur stat pentru prima dată în Istorie. Lucruri care merită spuse în Anul Centenarului pentru a nu mai lăsa minciunile vampirilor politici să otrăvească atmosfera.

De aceea m-am bucurat când am văzut câtă lume vine să sărbătorească sfințirea Catedralei Neamului, mult peste așteptările organizatorilor, demonstrând că toate strădaniile depuse au avut ecou în sufletele oamenilor. Mai ales că pelerinajul continuă.