După „marele val” al arestărilor din Portul Constanţa, vameşii şi poliţiştii s-au mobilizat: au reuşit să pună mâna pe o captură record de...jucării. E prima mare captură după scandalul „Șpaga din Port”
Nimic nu mai scapă ochilor vigilenţi ai autorităţilor după „lecţia Constanţa”. Nici chiar jucăriile. O dovedeşte recenta captură din Portul Constanţa Sud Agigea unde, într-un container, au fost găsite 237 de colete ce conţineau jucării din pluş, faţă de 234 de colete cât erau înscrise pe factură. Marfa era destinată unei firme din judeţul Ilfov, precizează Poliţia de Română într-un comunicat de presă. Concret, au fost descoperite peste 17.000 de jucării din pluş, 5.760 cărţi ilustrate şi 2.640 de bucaţi de puzzle din carton, sub formă de cuburi, purtând însemne ale unor mărci înregistrate. Bunurile au o valoare de piaţă estimată la 370.000 de lei. Proprietarii jucăriilor sunt, acum, cercetaţi penal pentru punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată şi folosirea la autoritatea vamală de documente nereale.