Ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, a reiterat azi intenţia Guvernului de a înfiinţa o structură administrativă, în cadrul Ministerului Justiţiei, care 'va monitoriza şi coordona întregul proces de recuperare a prejudiciilor'.
"Printre măsurile pentru îmbunătăţirea ratei de recuperări, avem inventarierea cazuisticii din toate unităţile şi crearea unei baze de date la nivel naţional, crearea unei aplicaţii informatice care să gestioneze această bază de date, urmărind stadiul executării fiecărui titlu de creanţă, hotărâre definitivă, astfel încât structura centrală a ANAF să aibă evidenţa tuturor cazurilor, înfiinţarea şi operaţionalizarea, de la 1 iulie, a unei structuri administrative dedicate, la nivel naţional, formată din specialişti care se vor ocupa exclusiv de monitorizarea şi coordonarea acţiunilor de recuperare a prejudiciilor, înfiinţarea de servicii teritoriale de coordonare a acestor noi activităţi distincte la nivelul fiecărei direcţii regionale. Odată cu operaţionalizarea structurii naţionale, ANAF va solicita instanţelor de judecată să transmită deciziile şi structurii naţionale. Această structură se va înfiinţa în cadrul Ministerului Justiţiei, va monitoriza şi coordona întregul proces de recuperare a prejudiciilor. A fost aprobată de Guvern sub formă de memorandum, până la sfârşitul lunii martie, printr-o ordonanţă sau proiect de lege urmează să fie adoptată în Guvern", a spus Vâlcov, la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres
Ministrul de Finanţe a adăugat că unul dintre motivele pentru rata scăzută de recuperare a prejudiciilor este faptul că deciziile instanţelor se comunică direct unităţilor de administrare, fără a exista o bază de date la nivel naţional.
"Există instrumentări de dosare cu autori necunoscuţi sau firme fantomă care duc la hotărâri de judecată ce nu pot fi valorificate. Se dispune însă confiscarea şi în astfel de cazuri, iar sumele se adaugă la totalul valorilor trimise spre executare. Există situaţii în care motivarea şi comunicarea hotărârilor de judecată se face cu destulă întârziere astfel încât bunurile ajung să fie vândute până la transmiterea către ANAF a înştiinţării de executare şi există situaţii în care bunurile mobile sau imobile, ce urmează să fie vândute la licitaţie, să nu prezinte niciun fel de interese, chiar şi în condiţiile în care preţul de pornire este diminuat cu până la 50%", a mai precizat Vâlcov.