Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare ( CNATDCU) a admis sesizarea privind teza de doctorat a lui Darius Vâlcov.
Sesizarea a fost făcută pentru teza de doctorat a lui Darius Vâlcov, intitulată „Perfecţionarea managementului financiar al întreprinderii în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană”, susținută la Academia de Studii Economice, informează news.ro.
„Sesizarea respectă cerinţele OM 3482/24.03.2016 şi este transmisă către CNATDCU în vederea demarării de analizare şi soluţionare a acesteia”, arată Consiliul.
Consilierul pe probleme economice a premierului Dăncilă, Darius Vâlcov, este acuzat că și-a plagiat mai mult de jumătate din lucrarea de doctorat.
„Pentru că nu era suficientă decredibilizarea mea, cu invenţii privind lingouri şi bani ascunşi prin cimitire, mai nou, o parte din cei 19.000 de angajaţi ai SRI (am inclus aici şi acoperiţii), cataloghează teza mea de doctorat drept una parţial plagiată. Răspunsul meu este simplu: EXCLUS!”, a fost răspunsul lui Vâlcov.