Vălul islamic, interzis în Tunisia. Care sunt motivele

Vălul islamic, interzis în Tunisia. Care sunt motivele

Premierul tunisian Yousef Shahed a decis vineri interzicerea din motive de securitate a accesului în administraţiile şi instituţiile publice din ţară a tuturor persoanelor care poartă vălul integral niqab, ce nu permite vederea feţei.

Decizia survine după dublul atentat sinucigaş produs joia trecută la Tunis, soldat cu doi morţi şi şapte răniţi şi revendicat de gruparea Stat Islamic.

În februarie 2014, Ministerul de Interne tunisian a autorizat poliţia să efectueze „controale sporite” în cazul persoanelor care poartă niqab, în contextul „combaterii terorismului”, având în vedere că „suspecţii recurg la niqab pentru a se deghiza şi a se sustrage justiţiei”.

Vălul integral nu era tolerat înainte de revoluţia din ianuarie 2011. Fostul regim al lui Zine El Abidine Ben Ali reprima islamismul sub orice formă, dar ulterior niqab-ul a cunoscut o oarecare răspândire, determinând totodată dezbateri între militanţii politici laici şi islamişti,a indicat preşedinţia guvernului pentru AFP, citat de Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News