Evenimentul Zilei > Actualitate > Val de internări în România. Norovirus a băgat peste 100 de persoane în spital. Cum se manifestă boala
Val de internări în România. Norovirus a băgat peste 100 de persoane în spital. Cum se manifestă boala

Val de internări în România. Norovirus a băgat peste 100 de persoane în spital. Cum se manifestă boala

Peste 140 de persoane s-au prezentat la unități sanitare din orașul Râșnov, județul Brașov, ca urmare a manifestării mai multor simptome alarmante. Autoritățile spun că valul de internări din Brașov nu are de-a face cu calitatea apei de la robinet.

Mai mulți români din județul Brașov s-au îmbolnăvit și au apelat la serviciile medicale din spital, săptămâna trecută. Luni, 26 iulie, DSP Brașov vine cu clarificări privind situația de față. Deși cetățenii au acuzat calitatea apei de la robinet, autoritățile medicale spun că cetățenii din orașul Râșnov s-au infectat cu Norovirus sau virusul Norwalk, denumit, în termeni populari, „Gripa stomacului”.

Care este starea pacienților infectați cu „Gripa stomacului”

Potrivit DSP Brașov, 140 de persoane au fost înregistrate la unitățile medicale din orașul Râșnov, însă evoluția stării lor de sănătate este una favorabilă.

„Din cei 140 pacienţi cu simptomatologie digestivă, 25 s-au prezentat la unităţi spitaliceşti, iar un caz – un copil de 5 ani, la care s-a identificat din materii fecale Norovirus G2 – a fost spitalizat, având o evoluţie clinică bună.

De asemenea, în cazul unui alt copil s-au recoltat probe biologice (materii fecale), rezultând infectarea acestuia cu Norovirus, care este recunoscut ca fiind responsabil pentru epidemii de acest tip.

Din acest moment, considerăm aceasta ca fiind cauza cea mai probabilă a focarului de boală transmisibilă apărut în oraşul Râşnov”, a transmis DSP Braşov într-un comunicat de presă.

Cum se transmite virusul Norwalk

Potrivit autorităților medicale, virusul Norwalk, care provoacă „Gripa stomacului”, se transmite în urma contactului cu persoane bolnave, prin contactul cu suprafețe contaminate, dar și prin consumul de alimente și/sau băuturi contaminate.

Cel mai mare pericol de infectare cu virusul Norwalk este semnalat în cazul unor feluri de mâncare ce nu au fost preparate termic, spun autoritățile. Instrumentele folosite în bucătărie pot fi infectate cu virusul în cauză și astfel, pot favoriza răspândirea acestuia.

DSP Brașov spune că virusul se poate transmite prin intermediul alimentelor dacă acestea au intrat în contact cu persoane bolnave și mai ales dacă cetățenii nu respectă o igienă corespunzătoare a mâinilor sau dacă au fost contaminate la sursă (în cazul peştelui, fructelor, legumelor).

Ce simptome manifestă pacienții infectați cu virusul Norwalk

Potrivit cadrelor medicale, pacienții care sunt infectați cu virusul Norwalk prezintă următoarele simptome: vărsături, greţuri, durere abdominală, febră, frisoane, scaune diareice.

Autoritățile subliniază că „Gripa stomacului” nu are nimic în comun cu infecția gripală. Trebuie subliniat că infecția cu Norovirus se transmite foarte rapid. Expunerea la un număr de 18 particule de virus poate conduce la infectare, spre deosebire de cele aproape 1.000 de particule, de care este nevoie, în cazul gripei.

Cât despre contaminarea apei de la robinet, autoritatea sanitară din Brașov transmite că probele prelevate nu arată contaminarea apei cu germeni patogeni, potrivit Agerpres.