Val de autoizolări, la Constanța. Senatorul Chițac a petrecut și cu femeile liberale

Val de autoizolări, la Constanța. Senatorul Chițac a petrecut și cu femeile liberale

Peste 400 de femei din comunitatea musulmană constănțeană, zeci de politicieni locali și un număr însemnat de persoane care în ultima lună au venit în contact cu senatorul Vergil Chițac, primul parlamentar român depistat cu COVID 19. Mulți dintre contacți, precum consilierii locali și județeni ai PNL Constanța, au intrat deja în autoizolare la domiciliu. Alături de ei și președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, care și-a făcut testul, el fiind izolat incă de joi, dar încă așteptă rezultatul.

Conducerea Uniunii Culturale a Tătarilor din România le recomandă celor 400 de femei care au participat la petrecerea de 8 martie, la care invitat a fost și senatorul Vergil Chițac, confirmat pozitiv la testul COVID 19, să se autoizoleze la domiciliu. Președintele UCTR, Fildis Reșit, le îndeamnă, astăzi, pe Facebook, pe doamne și domnișoare să se adreseze Direcției de Sănătate Publică  din Constanța. Petrecerea din 8 martie a avut loc la un restarant din centrul Constanței. Doamnele nu ar fi venit în contact direct cu senatorul Vergil Chițac.

Parlamentarul nu ar fi  stat mai mult de 30 de minute la petrecere. Președintele UCTR, Fildis Reșit, a declarat, pentru EVZ, că Vergil Chițac a stat la aceeași masă cu el, 15 minute, apoi a ieșit afară pe terasă, unde a făcut o poză de grup cu câteva femei. A fost invitat să intre în restaurant pentru a se adresa doamnelor și domnișoarelor de ziua lor. La scurt timp după speech, politicianul, care a fost prezentat ca viitorul primar al Constanței, a părăsit petrecerea.

”Singurul care a stat cu domnul senator, lângă el, cu care a fost în contact direct, am fost eu. Cu toate astea, pentru orice  eventualitate, le-am recomandat femeilor care au fost atunci la eveniment, să se autoizoleze, imediat după ce am aflat că domnul Chițac a fost depistat pozitiv cu coronavirus”, spune Fildis Reșit, îngrijorat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Președintele UCTR  spune ca până la 8 martie s-a văzut în mai multe rânduri cu senatorul Chițac și la București și la Constanța. De aceea, începând de vineri, s-au autoizolat într-un apartament, soția lui fiind plecată de mai mult timp din oraș.

Șeful Cultului Musulman din România, muftiul Iusuf Murat, s-a adresat și el participantelor la petrecere, rugându-le pe cele care au venit în contact direct cu parlamentarul constănțean să ia legătura cu Direcția de Sănătate Publică.

Senatorul Vergil Chițac ar fi participat, împreună cu mai mulți membri din conducerea PNL Constanța, și la petrecerea femeilor liberale.