Văcăroiu lasă pe toamnă dosarele miniştrilor

Parlamentul trebuie convocat în şedinţă extraordinară pentru deblocarea activităţii Curţii de Conturi, nu şi pentru aprobarea urmăririi penale în cazul miniştrilor anchetaţi (Adrian Năstase, Miron Mitrea, Codruţ Şereş şi Paul Păcuraru).

Anunţul a fost făcut ieri de Nicolae Văcăroiu, preşedintele Senatului, care a precizat că astăzi va propune convocarea sesiunii extraordinare între 8-11 iulie.

El a explicat că senatorii nu au parcurs toate materialele trimise de DNA şi DIICOT în cazul fostului ministru al economiei Codruţ Şereş şi al ministrului muncii, Paul Păcuraru. „Să convocăm exclusiv o sesiune extraordinară pe cererea de urmărire penală nu văd de ce. Se poate face la 1 septembrie, şi lucrurile să demareze“, a spus Văcăroiu. El consideră că preşedintele Băsescu a depăşit cadrul constituţional cerând sesiune extraordinară pentru avizarea urmăririi penale a miniştrilor.

În legătură cu reexaminarea legii Curţii de Conturi, solicitată de Băsescu, preşedintele Senatului a precizat că procedurile parlamentare ar dura aproximativ două luni. Din acest motiv, a optat pentru prelungirea mandatului actualei conduceri până la 30 septembrie. Anchetă şi peste 20 de ani

În altă ordine de idei, Daniel Morar, procurorul-şef al DNA, a precizat că, în cazul în care parlamentul amână votul asupra declanşării sau nu a urmăririi penale sau dă un vot negativ, dosarele respective sunt blocate, dar cercetarea poate continua în orice moment, pentru că prescripţia este suspendată.   „Dosarele sunt puse la păstrare. În aceste dosare va putea fi reluată cercetarea în orice moment în care parlamentul acesta sau alt parlament va da aviz de cercetare. Important este că nu curge cursul prescripţiei şi atunci, teoretic şi practic, cercetarea în aceste dosare poate fi reluată peste un an, peste 5, peste 10 sau 20 de ani“, a spus Morar.