Pe locul vechii Manastiri Vacaresti, demolata de Nicolae Ceausescu in ultimii ani de "domnie", va fi construit cel mai mare mall din Romania. Fundatiile imensei Sali Polivalente, imaginate de dictator pe locul respectiv si abandonata imediat dupa 1989, vor fi inglobate in subsolurile centrului comercial Sun Plaza. La doi pasi de viitorul colos vor ramane insa tarabele cu "adidasi" ale negustorilor de tranzitie din Aleea Castanilor. In octombrie 2006, dealul aflat de-o parte a Caii Vacaresti adaposteste o groapa imensa, inverzita.Se opreste un caine in buza ei, priveste dedesubt ca un stapan. Cersetorii Bucurestiului se incalzesc in camp, fac focul langa niste case din carton. Alaturi, pe o alee improvizata, urca masini doldora de marfa chinezeasca.Inceputa de tata, terminata de fiuIn 1716, domnitorul fanariot Nicolae Mavrocordat incepea constructia Manastirii Vacaresti. Pe langa biserica, se ridica aici o resedinta domneasca, o scoala, o tiparnita si o biblioteca. Biserica s-a finalizat in 1722 si a fost sfintita doi ani mai tarziu. Intregul ansamblu monahal a fost insa terminat de fiul lui Mavrocordat, Constantin, doua decenii mai tarziu. Manastirea era considerata - dupa adaugirile facute de acesta din urma - cea mai mare din Sud-Estul Europei. "E vorba despre Mavrocordati, primii domni fanarioti, dar care au fost - inclusiv in ceea ce tine de arhitectura - continuatori ai domnilor pamanteni. Manastirea Vacaresti a pornit de la modelul Manastirii Hurez, extinsa insa la alte dimensiuni. A fost construita dupa principii de compozitie neoclasice. A avut un plan de ansamblu ce a respectat un ax de simetrie care trecea prin turnul de intrare, biserica si paraclis. E vorba despre o decoratie care o duce mai departe pe cea brancoveneasca, intr-un fel de baroc. Mavrocordatii au fost oameni de o cultura occidentala impresionanta", aminteste arhitecta Anca Bratuleanu.Inchisoare pentru pasoptisti, comunisti si legionariIn prima jumatate a secolului al XIX-lea, biserica a suferit de pe urma a doua cutremure mari, iar dupa 1848, monumentul a devenit inchisoare pentru revolutionarii vremii: Nicolae Balcescu, Bratienii, Ion Heliade Radulescu, fratii Golesti, C.A. Rosetti sau Ion Ghica. Din 1864 a inceput sa functioneze ca puscarie de drept comun. In secolul urmator, Vacarestiul avea sa mai fie "gazda", pe rand, pentru comunisti sau legionari. Cladirea a continuat sa se deterioreze, iar autoritatile comuniste anuntau, in 1973, ca aceasta va fi dezafectata, urmand a fi restaurata. Lucrarile au inceput in latura de est a cladirii, la paraclis si Casa Domneasca. Totusi, in urma unei vizite facute in 1984, Ceausescu a decis sa demoleze monumentul si sa ridice in loc un tribunal. Unii istorici considera ca gestul lui Ceausescu a fost un fel de razbunare pentru perioada petrecuta de acesta intre gratiile Vacarestilor, in 1940.Proiecte frumoasePana la urma, n-a fost tribunal, ci doar fundatiile unei Sali Polivalente ce urma sa aiba 50.000 de locuri in total, 12.000 fiind repartizate doar salii de congrese.De un "Palat al Pionierilor" isi aminteste Daniela Duta, care s-a mutat intr-unul dintre blocurile vecine de pe Calea Vacaresti, impreuna cu sotul ei, in 1987. "S-au facut miniaturi, era foarte frumoasa zona. Trebuia sa fie si un pasaj care sa ajunga la Piata Sudului. Ar fi fost nevoie pentru ca aici este o zona foarte aglomerata, de la ora 5.00 e aglomeratie", spune ea. "Imediat dupa Revolutie s-au pus o gramada de schele. S-au bagat bani multi, dar s-a ales praful", isi mai aduce aminte ea. A ramas dealul, cocioabe inundate de verdeata si cateva betoane stalcite. Pareri impartiteUnde comunismul nu a invins pana la capat se straduieste capitalismul: pe locul manastirii va aparea o noua "oaza de bunastare". Vecinii viitorului mall se bucura si nu prea: "De regula, un centru comercial aduce, pe langa multe lucruri bune, si altele rele. Aglomeratie, ma refer: mie nu mi-ar conveni sa am 5.000 de masini sub geam", spune Dorel Duta. Mofturi, spune domnul Petre, venit din alt cartier: "Pentru zona, sigur ca e avantajos. Daca construiesti magazinul, creste pretul la apartamente, la chirii, la toate". "Acum se construieste ceva, se fac statie radio, o alimentara...", spune cu optimism Vasile Moinea, care locuieste in vecinatate de 42 de ani. Dupa parerea lui, Piata Sudului si-a pastrat valoarea ca "nod comercial", pentru ca aici vin producatori din toate comunele din zona, dar mai e nevoie de investitii pentru ca zona sa se ridice la adevarata valoare.PRECEDENTBoom imobiliarConstructia centrului comercial Sun Plaza va incepe in aceasta iarna si va dura pana in primavara anului 2008. Investitia apartine austriecilor de la Sparkassen Immobilien, divizia de imobiliare a Erste Bank. Va include un hipermarket, cafenele, restaurante, un cinematograf multiplex cu 15 sali, parcare cu 2.000 de locuri.Noul mall din sectorul 4 va creste pretentiile localnicilor din zona Piata Sudului in ceea ce priveste felul in care se desfasoara comertul, apreciaza Daniel Caramida, arhitectul-sef al sectorului 4. Si le va umple buzunarele in caz ca doresc sa vanda sau sa inchirieze: Caramida aduce exemplul complexului City Mall din zona Eroii Revolutiei, care a facut ca preturile apartamentelor din preajma sa se dubleze.
Citește mai departe ...
Stirile zilei
doctorulzilei.ro
Mango, fructul miraculos cu proprietăți unice. De ce este...
evzmonden.ro
Alte articole din categoria: Bucureşti
Alte articole din categorie
14,90Lei
14,90Lei
14,90Lei
14,90Lei
LASA UN COMENTARIU