Vacanţe exotice la preţ de "Mamaia"

Anual, câteva mii de români preferă un sejur într-o staţiune de vis din Oceanul Pacific sau Oceanul Indian.

Un sejur de şapte nopţi în insule discrete aflate în mijlocul oceanelor, la un hotel de cinci stele, poate costa, cu tot cu transport, 2.000 de euro de persoană. Adică exact cât aceeaşi perioadă într-un hotel similar de pe litoralul autohton, cu tot cu cheltuielile pentru distracţie din cluburile şi restaurantele de fiţe de la Marea Neagră.   All inclusive, sinonim cu „împinge-tava“ !   Locurile de ultra-lux din insulele Seychelles, Mauritius sau din arhipelagurile Malaysiei şi Thailandei au puţine oferte de genul „totul plătit, totul servit“. „Turiştii care vor să se delecteze în peisajele superbe din respectivele zone geografice preferă să-şi aleagă singuri meniul sau serviciile de care vor să beneficieze, fără a fi legaţi în vreun fel, încă de la plecare, de ceva“, explică Roxana Bălcescu, director al agenţiei de turism CMB Travel. „All inclusive deja a început să miroase a cantină pentru românul pretenţios“, a constatat Roxana Bălcescu.

„Insulele Maldive s-au adaptat totuşi cererii concetăţenilor noştri, introducând şi sistemele de all inclusive sau demipensiune“, adaugă Ana-Maria Stanciu, directorul agenţiei de turism „Exclusif“, profilată doar pe sejururi exotice. Insula Bali, o oază de Ev Mediu

Villas Bali Resort, complex de vile aflat în insula cu acelaşi nume din arhipelagul indonezian, are de asemenea condiţiile pe care le cer românii: ieftin şi all inclusive. Un sejur de şapte nopţi costă, în această perioadă, între 1.100 de euro pentru o vilă privată şi 665 de euro pentru o cameră în vilă de maximum trei camere, cu mic dejun.

Dotate ultramodern, camerele au o suprafaţă de 60 mp. Vila unică are 200 mp. Suplimentul pentru demipensiune costă 175 euro/sejur/persoană, şi cel cu pensiune completă - 280 euro/sejur/ persoană.

„Practic, o vilă privată este o lume specială, aflată deja într-o altă lume - grădini luxuriante, bungalouri individuale, echipamente audio-video de ultimă generaţie, piscină privată, plajă de nisip alb. De fapt, aici sunt toate ingredientele pentru o vacanţă perfectă“, spune Mirel Gabrea, 38 de ani, salariat într-o instituţie financiară multinaţională şi client al agenţiei Exclusif. Avionul, cel puţin o mie de euro

Lumea de aici pare să fi încremenit în feudalism. „Localnicii din Bali te servesc numai în genunchi, le intri în casă, le pozezi copiii. Umili, atenţi să nu te deranjeze cu nimic, sunt cei mai fericiţi atunci când îi bagi în seamă“, îi descrie economistul.   Ce-i drept, biletul de avion pentru mai toate locurile exotice costă în jur de 1.000 de euro cu rezervare din timp, sau chiar mai mult. De aceea, sunt situaţii în care preţul unui sejur poate depăşi lejer 2.500 de euro, de persoană.

CUNOSCĂTOR Portretul turistului de locuri „high end“ Operatorii din turism care oferă destinaţii exotice spun că persoana care preferă astfel de excursii are între 27 şi 45 de ani şi până la această vârstă a văzut cam tot ce era de văzut în staţiunile clasice din Turcia, Grecia, Spania sau nordul Africii. „Salariul său depăşeşte o mie de euro, plasându-l spre vârful clasei medii. Este deja un foarte bun cunoscător al ofertelor, încât, atunci când face rezervările, ştie deja ce să ceară, fără să mai solicite explicaţii. Fotbalişti nu am avut printre clienţi, ci oameni din toate mediile de afaceri şi din multinaţionale“, explică directorul Roxana Bălcescu. „Profesional, sunt persoane foarte bine plasate în ierarhia socială - avocaţi, directori IT. În general, persoane cu bani, care au muncit pentru ei, dar nemediatizate“, spune şi Ana-Maria Stanciu.