Vacanţă pe ringul de dans

Oana Ioniţă, bebeluşa blondină de la „Cronica cârcotaşilor” şi prezentatoarea emisiunii „Vedete-n figuri” de la Prima TV, şi-a făcut o tradiţie din a pleca, pentru lunile de vară, să danseze într-un club din Ibiza.

Sunt cinci ani de când bebeluşa Oana nu a mai dat ochii cu litoralul românesc şi asta nu numai pentru că „este scump şi gălăgios”, ci şi pentru că vedeta Prima TV are altă treabă: să încingă atmosfera petrecerilor din insula care nu doarme niciodată.

Bebeluşa Oana nu pleacă singură la distracţie, ci însoţită de alte câteva compatrioate, talentate în ale dansului. După ce va termina filmările pentru „Cronica cârcotaşilor” şi „Vedete-n figuri”, emisiuni care vor fi în pauză pe timpul verii, Oana le va urma pe finalistele care vor fi selectate pe 24 mai, în insula petrecerilor. „În Ibiza am construit o mică Românie”

Dacă românii nu se bucură de o reputaţie prea grozavă în afara ţării, în Ibiza, fetele noastre au reuşit să schimbe prejudecăţile, crede Oana. Când vedeta a ajuns prima oară în Ibiza, în cluburi dansau câteva fete din toată lumea. Acum, numărul lor a crescut semnificativ, iar 30% dintre ele sunt românce.

„Oamenii de acolo au convingerea că românii sunt foarte talentaţi. Acolo am construit o mică Românie, de care ceilalţi români ar trebui să fie mândri. Am creat o impresie de oameni foarte muncitori, inventivi şi descurcăreţi. Prietenii de acolo mă aşteaptă în fiecare an cu braţele deschise. Dacă în România sunt Oana-Daniela Ioniţă, în Ibiza sunt Daniela, imaginea clubului Amnesia”, ne-a povestit Bebeluşa. Îşi doreşte o familie

Deşi momentan este singură, Oana îşi ţine la distanţă pretendenţii amatori de distracţii pasagere din Ibiza. „Se ştie că mulţi bărbaţi sunt gay şi mai mulţi sunt atât de efeminaţi că devin cei mai buni prieteni ai omului. Sincer, la ce program plin de dans o să avem, nu îţi mai arde decât de perna de acasă. Pentru mine, următorul pas este o familie. Îmi doresc enorm un copil, alături de un bărbat care să-mi înţeleagă modul de viaţă şi să mă iubească aşa cum sunt. Eu sunt singură la părinţi şi întotdeauna mi-am dorit un frăţior. Dacă nu a fost posibil, am zis să-mi fac un grup de «surori», alături de care să petrec trei luni pe an”.

Seminţe pe prosop şi manele în ureche   Cu un termen de comparaţie precum Ibiza, litoralul românesc pare o baltă mizerabilă, luată cu asalt de mâncătorii de seminţe şi consumatorii de manele.   „Poate credeţi că sunt o încrezută, dar nu am mai fost la Marea Neagră de 5 ani. Nu pentru că mi-am dorit să schimb peisajul, ci pentru că la noi găseşti cu greu un loc unde nu se aud manelele pe plajă sau unul în care să nu-ţi scuipe vecinul seminţe pe prosop. Greu întâlneşti oameni care mai ştiu să se distreze. Litoralul nostru este scump, gălăgios şi îi lipsesc oamenii de calitate; sau cei care sunt, sunt prea puţini”, spune Oana.

Prietenă cu Enrique Iglesias

Clubul de noapte în care Oana şi dansatoarele noastre fac furori este frecventat de numeroase celebrităţi: Iglesias Jr., Puff Daddy şi Paris Hilton. Bebeluşa a avut ocazia să-i cunoască pe câţiva dintre ei şi a rămas plăcut impresionată. „Cu toţii sunt oameni, sunt în vacanţă şi sunt puşi pe distracţie. Noi îi vedem de undeva de jos, dar ei sunt la fel ca noi, dar cu mai puţine fiţe”.

Întâlnirea cu vedete precum Puff Daddy este unul dintre avantajele jobului estival la Ibiza

Cu unele vedete, cum ar fi Enrique Iglesias, s-a şi împrietenit. „Enrique este cel mai comic timid din lume, este sensibil şi respectuos, în ciuda imaginii de macho pe care şi-a creat-o. Are un dezvoltat simţ al umorului şi nu s-a lăsat până nu ne-a amuzat pe toţi, cu toate cuvintele pe care le-a învăţat de la noi în limba română”, l-a caracterizat bebeluşa, pe unul dintre cei mai râvniţi latin-loveri.

Oana s-a împrietenit cu Enrique Iglesias

INTERVIU

Oana caută fete frumoase şi talentate şi se fereşte de vulgaritate EVZ: Ce condiţii trebuie să îndeplinească fetele la casting şi câte trebuie să aduni? Oana: Păi, simplu! Când treci pe stradă şi vezi o fată frumoasă, o observi, când mergi în club şi îţi sare în ochi un animator pasionat de mişcare, îl apreciezi. Nu caut nimic special, doar frumuseţe, naturaleţe şi talent. În niciun caz fete vulgare. Cred că potenţial există, dar nu e cultivat.   În fiecare an, castingul pentru Ibiza se desfăşoară simultan în Europa. Amnesia strânge un număr de fete (cam 50 din toată lumea, deci e competiţie mare), număr pe care nu-l hotărăsc eu, ci comisia care va alege prezenţa la finala ce va avea loc pe 24 mai. Ca să dau o cifră, se vor alege în jur de 15 fete din România. Semifinala a avut loc deja, iar eu, împreună cu Dan Finţescu şi colega Delia, am ales 35 de fete pentru finală. Ce câştigă fetele? În afară de nişte nopţi memorabile? Contractele le păzesc de rele? Pe lângă o vacanţă la Ibiza, cazare, transport şi 60 de euro pe zi, câştigi şi nopţile memorabile de care vorbeşti. Până acum nu am întâmpinat nicio problemă. Cât stai vara la Ibiza? Pe Huidu şi pe Găinuşă nu-i iei cu tine? În Ibiza merg de cinci ani şi, de fiecare dată, am stat câte trei luni. Echipa „Cârcotaşilor” a fost acum trei ani la Ibiza şi s-a simţit foarte bine. Acum, ce-i drept, cu toţii au devenit familişti convinşi. Merg şi celelalte bebeluşe cu tine? Ioana a fost anul trecut, Delia o să vină după licenţă, iar Cristina va trebui să vină la casting. Ce îţi place să faci când nu dansezi? Ce cărţi ne recomanzi? Ador teatrul, aş putea să trăiesc într-o sală de spectacol şi să privesc actorii. Cea mai recentă carte pe care am citit-o este „America” lui Kafka. Acum am trecut la perioada lui Pleşu, „Obscenitatea publică”, un roman actual şi captivant. Recunosc că, din lipsă de timp, în ultima perioadă nu prea am vizionat filme, dar o să recuperez la Ibiza.