O viitură puternică, venită de pe versanții din vecinătate, a afectat noaptea trecută localitatea Poieni din Timiș. ”Aceasta s-a format în urma unei ploi torențiale de aproximativ 75 l/mp. Au fost afectate trei gospodării, un câmp agricol pe o suprafață de 6 ha, iar un drum forestier a fost inundat pe o lungime de 300 m”, transmit pompierii din cadrul ISU Banat.
De asemenea, în localitatea Fărășești, au fost blocate căile de acces către școala și grădinița din localitate. Pompierii militari au acționat cu o motopompă remorcabilă, 3 motopompe transportabile, o electropompă, un ofițer și 13 subofițeri, pentru decolmatarea unor rigole și a unor canale de scurgere a apei.

Te-ar putea interesa și: