Va mai fi Clotilde Armand primar la Sectorul 1? Ce spun magistraţii

Va mai fi Clotilde Armand primar la Sectorul 1? Ce spun magistraţii Sursa foto: arhiva EVZ

Clotilde Armand întâmpină probleme cu preluarea funcţiei de primar la Sectorul 1. La această oră se pune problema dacă se vor relua alegerile în urma scandalului cu frauda electorală.

Aşa cum se ştie deja, judecătorii nu au validat rezultatul alegerilor la Primăria Sectorului 1. Decizia s-a amânat până miercuri. Reamintim că avocatul Gheorghe Piperea a depus în instanță o cerere în care a sesizat o posibilă fraudă al alegerilor pentru Primăria Sectorului 1. Aceasta urmează să fie analizată pe 14 octombrie, după ce judecătorii au amânat cercetarea invocând nevoia de a cerceta mai multe documente. Prin urmare, mandatul lui Clotilde Armand nu a fost validat.

La această oră tot Dan Tudorache este edilul celui mai mare sector al Capitalei

Luni, 12 octombrie, a fost zi plină și destul de importantă pentru candidații învingători în alegerile din 27 septembrie. Din păcate, la București, nu s-au veselit toți. Este și cazul lui Clotilde Armand, al cărei mandat la Sectorul 1 încă nu a fost validat de judecători. Tribunalul Sectorului 1 a decis amânarea deciziei pentru miercuri, 14 octombrie. Motivul nu este cunoscut, dar în mod cert are legătură cu suspiciunile care planează asupra corectitudinii desfășurării procesului electoral. Mihai Drăgan, avocatul lui Dan Tudorache, a confirmat decizia magistraților de a nu valida și mandatul de primar al candidatului USR-PLUS, Clotilde Armand: „Judecătoria Sectorului 1 nu a validat mandatul doamnei Clotilde Armand. S-a dat termen miercuri pentru depunerea şi discutarea probelor referitoare la presupusa fraudă”.

Ce au cerut judecătorii în cazul presupuselor fraude la alegerile locale Sectorul 1

„S-au cerut documente de la Biroul Electoral Central și de la cel de circumscripție. De asemenea s-au cerut documente de la partidele politice competitoare în vederea acestui mandat. Este vorba despre PSD, respectiv USR PLUS”, a mai spus avocatul Gheorghe Piperea. În opinia sa, există mai multe indicia care ar susține acuzațiile de fraudă electorală la alegerile din Sectorul 1.

„Sunt foarte multe astfel de argumente. În afară de filmulețele care tot apar ca ciupercile după ploaie pe la televizor, mă mir că nu sunt luate în considerare mai repede de cei de la Parchet, apar și niște indicii foarte puternice că platforma informatică utilizată pentru aceste alegeri în privința alegerilor de la sectorul 1 cel puțin, pare să fi fost clonată”, a precizat avocatul Gheorghe Piperea.