Va împlini Papa Francisc profeția apocaliptică făcută acum 900 de ani? El e ultimul papă?

Va împlini Papa Francisc profeția apocaliptică făcută acum 900 de ani? El e ultimul papă?

Deși și-a anulat toate vizitele sale în străinătate din cauza pandemiei, Papa Francisc e hotărât să meargă într-o țară pustiită de război, cu toate riscurile care decurg de aici. Temerile celor din jurul său sunt cu atât mai mari, cu cât cu toții știu cumplita profeție făcută de un sfânt irlandez cu 900 de ani în urmă.

E autentică profeția Sfântului Malachia?

Există, însă, și isorici care pun la îndoială autenticitate profeției. Aceasta a fost publicată pentru prima oară abia în 1595, la sute de ani după moartea sfântului. Analizând textul, cercetătorii au descoperit cu uimire că descrierile papilor până în 1590 sunt mult mai exacte decât cele ale papilor următori. Teoria lor este că Profeția este un fals și a fost redactată cu puțin înainte de a fi publicată de călugărul Arnold Wion.

În secolul al XVIII-lea, preotul francez Louis Moreri s-a lăudat că a descoperit și motivul pentru care a fost pusă în circulație această profeție falsă. Potrivit preotului francez, cei care au plăsmuit-o au încercat să-l ajute pe cardinalul Girolamo Simoncelli să devină  papa în  1590, când a fost întrunit conclavul pentru a-i alege un succesorul Papei Urban al VII-lea.

Și, într-adevăr, în ceea ce-l privește pe urmașul lui Urban al VII-lea, profeția notează „Ex antiquate Urbis” sau „din orașul vechi”. Iar Simoncelli era chiar din Orvieto, localitate al cărei nume tradus în latină este Urbevetanum, orașul vechi. În concluzie, Moreri și alți cercetători au afirmat că profeția este un fals și a  o încercare nereușită de a demonstra că Simoncelli era predestinat să ajungă papă, scrie ziarul britanic Express.

Ne puteți urmări și pe Google News

A murit autorul faimoaselor desene animate din anii 80. Replica va intra în istorie