Mai multe activități care afectează mediul înconjurător vor fi considerate infracțiuni și vor fi pedepsite cu închisoarea. Un proiect de lege în acest sens a trecut de Senat, prin procedură de adoptare tacită și urmează să ajungă la Camera Deputaților, for decizional în acest caz.
Un proiect de lege care a fost adoptat tacit, în Senat, prevede pedepse cu închisoare pentru fapte ce pot pune în pericol „viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală”. Cei care vor fi declarați vinovați, urmează să fie pedepsiți cu închisoarea de la șase luni la trei ani sau cu amenzi.
Potrivit iniţiatorilor, sunt considerate infracţiuni fapte precum poluarea prin evacuarea, în atmosferă sau pe sol, a unor deşeuri ori substanţe periculoase, producerea de zgomote peste limitele admise, dacă prin aceasta se pune în pericol grav sănătatea umană, continuarea activităţii după suspendarea acordului de mediu sau a autorizaţiei, respectiv a autorizaţiei integrate de mediu, importul şi exportul unor substanţe şi preparate periculoase interzise sau restricţionate.
Proiectul de lege este justificat din cauza unui număr foarte mare de evenimente de mediu care au dus la creșterea poluării. Doar la nivelul regiunii Bucureşti-Ilfov autoritățile au raportat cel puțin 130 de intervenții în cazuri de incendiere a unor deșeuri, altele decât cele vegetale. În total, conform datelor ISU Bucureşti-Ilfov, au fost arse peste 870 de tone de deşeuri.
De la începutul lui 2020 și până în septembrie 2021, Poliţia Judeţeană Ilfov a raportat 186 de intervenţii privind arderile de deşeuri. Cu acest prilej au fost aplicate doar şase sancţiuni şi au fost întocmite două dosare penale. Aceste cifre se referă numai la arderile de deşeuri şi cauciucuri şi anvelope, se arată în expunerea de motive.
Alte sancțiuni prevăzute de lege
De asemenea, proiectul de lege mai prevede o serie de alte sancțiuni după cum urmează:
Omisiunea de a raporta imediat despre orice accident major de către persoane ce au în atribuţii această obligaţie.
Producerea, livrarea sau utilizarea îngrăşămintelor chimice, precum şi a oricăror produse de protecţie a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării.
Nerespectarea interdicţiilor privind utilizarea pe terenuri agricole de produse de protecţie a plantelor sau îngrăşăminte chimice.
Producţia, importul, exportul, introducerea pe piaţă sau folosirea de substanţe care diminuează stratul de ozon, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu.
Îngroparea, arderea sau incendierea deşeurilor, cu excepţia efectuării acestor operaţiuni de către operatorii economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru activitatea de valorificare şi eliminare a deşeurilor.