Va fi dezastru la alegeri? Demisii în lanț ale președinților secțiilor de votare

Probleme în asigurarea președinților și vicepresedintilor secțiilor de votare în multe județe din țară.

Alarmă înainte de alegerile locale, care vor avea loc duminică. În multe județe ale țării sute de președinți de secții de votare renunță la aceste poziții. Asemenea cazuri au fost semnalate în ultimele zile la Arad, Botoșani, Bistrița Năsăud.

Situație dramatică la Arad

Nu se cunoaște cu exactitate motivele pentru care președinții secțiilor de vot au decis să recurgă la acest gest, respectiv dacă au motive pesonale sau le este frică de coronavirus. Peste o sută de preşedinţi de secţii de votare sau locţiitori ai acestora din Arad au depus cereri de retragere de la alegeri. Acest lucru s-a întâmplat după ce aceștia au fost desemnaţi prin tragere la sorţi.

Circa 20% dintre preşedinţii secţiilor de votare din judeţul Arad au anunţat, până miercuri, că doresc să se retragă de la alegerile locale. Numărul lor este mai mare, comparativ cu numărul președinților care au cerut să fie schimbați la alegerile parlamentare, fiind vorba de 50 de persoane.

Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Arad a comunicat că 108 preşedinţi sau locţiitori ai acestora, din cele 437 de secţii de votare din judeţ, s-au retras după ce au fost desemnaţi prin tragere la sorţi computerizată efectuată de Autoritatea Electorală Permanentă.

Retrageri masive și la Botoșani

Și la nivelul județului Botoșani s-a înregistrat aceeași situație, fiind un număr uriaș de retrageri din partea preşedinţilor şi vicepreşedinţilor secţiilor de votare la alegerile locale care se vor desfăşura duminică această.

„Cei mai mulţi sunt din cauza incompatibilităţilor dintre ei şi candidaţi”

Conform proceselor verbale ale Birourilor Electorale Judeţene de Circumscripţie (BECJ) Botoşani, postate pe site-ul Instituţiei Prefectului, de la data desemnării şi până ieri s-au retras 259 de preşedinţi şi vicepreşedinţi ai celor 427 de secţii de votare. Este vorba de peste 30% dintre cei chemaţi să coordoneze derularea procesului electoral. Cei mai mulţi retraşi sunt preşedinţi, respectiv 141. În ceea ce privește vicepreședinții, numărul celor care au renunțat a fost de 118 „Cei mai mulţi sunt din cauza incompatibilităţilor dintre ei şi candidaţi. Apoi, un număr foarte mare de experţi electorali au renunţat din motive personale. Nu se poate spune neapărat că au renunţat din cauza pandemiei. Pentru că şi la celelalte alegeri erau renunţări. Acum, că sunt mai multe, probabil şi din cauza încărcăturii pe care o au localele”, a declarat un oficial implicat în organizarea alegerilor în ultimii ani.

"La alegerile locale de fiecare dată sunt retrageri din aceste funcții"

"La alegerile locale de fiecare dată sunt retrageri din aceste funcții, președinți, locțiitori, operatori de calculator sau alți membri ai birourilor electorale deoarece există interdicția ca membri secțiilor de votare să fie rude cu candidații până la gradul al doilea. Sunt niște retrageri normale care sunt gestionate la acest moment foarte bine la nivelul local de către Autoritatea Electorală Permanentă. Aceste modificări se mai pot efectua inclusiv în ziua de sâmbătă sau duminică", a spus președintele AEP, Constantin Mitulețu.

Acesta nu a exclus posibilitatea ca unii din președinții sau vicepreședinții secțiilor de votare să fi luat decizia deoarece le este teamă să se infecteze cu COVID.

"Întotdeauna există posibilitatea ca un cetățean să facă o cerere să o motiveze într-un sens și realitatea din spatele cererii să fie alta. Dar noi avem încredere în acești membri ai secțiilor, ai Corpului experților electorali, cât și în operatori că nu depun o cerere în fals și folosesc tot felul de tertipuri pentru a fi scutiți de această operațiune la alegerile locale", potrivit antena3.ro.