Surse politice au declarat în exclusivitate pentru EVZ, că PLUS, partidul fostului premier tehnocrat Dacian Cioloș va fuziona cu USR-ul lui Dan Barna.

După cum se știe, după eșecul din turul întâi al prezidențialelor, Barna a anunțat că și-a pus pe masă demisia din funcția de președinte al partidului și a cerut un vot de încredere din partea membrilor USR. De azi, vineri, timp de 5 zile, aceștia vor vota online și vor răspunde la întrebarea „Considerați că Dan Barna trebuie să își de demisia din conducerea USR?”.

„Se pare că scorul slab de la alegerile prezidențiale a contat în luarea acestei decizii, și sub pretextul unei „structuri politice consolidate”, Dan Barna va fi înlăturat, iar în locul lui va fi înscăunat Dacian Cioloș”, au declarat aceleași surse politice.

 

În cadrul conferinței de presă susținută de Dacian Cioloș la Cluj, acesta a declarat că „peste 75% dintre membrii PLUS își doresc o clarificare și o decizie în perioada următoare legat de îmbunătățirea modului de funcționare a Alianței USR PLUS. În urma Consiliului Național PLUS vom transmite o scrisoare membrilor și simpatizanților. Vom transmite un mesaj de continuare a construcției și de unitate și coeziune și nu de control al alianței. Vrem să ne concentrăm atenția pentru următoarele alegeri, care presupune o colaborare foarte bună a celor două partide.  Evident că avem nevoie de un lider foarte puternic și credem că alianța trebuie să dezvolte în perioada următoare o abordare inclusivă și nu scoaterea în față a unui lider care să pună mâna pe o structură și să o controleze. Asta e ceea ce vrem să propunem colegilor din PLUS și evident din USR. Nu este niciun secret că în USR și în PLUS sunt mai multe grupări care cred că trebuie puse împreună și nu trebuie amplificat confilictul dintre ele”.

 

Știre în curs de actualizare.

Te-ar putea interesa și: