USR ține în șah Guvernul Orban privind prelungirea stării de alertă

USR ține în șah Guvernul Orban privind prelungirea stării de alertă

USR va decide marţi dacă va vota sau nu pentru prelungirea stării de alertă.

Membrii Uniunii Salvaţi România (USR) vor decide marţi, în urma unei şedinţe, modul în care vor vota în Parlament propunerea de prelungire a stării de alertă, după data de 15 iunie.

"Vom avea mâine (marţi - n.r.) o şedinţă cu grupul parlamentar pentru a stabili cum se votează", a declarat luni, pentru AGERPRES, preşedintele USR, Dan Barna.

El a adăugat că, de principiu, USR consideră că alegerile trebuie desfăşurate la termen.

Ne puteți urmări și pe Google News

Starea de alertă se prelungește?! Nelu Tătaru: „Ne trebuie o evaluare completă”

Starea de alertă ar putea fi prelungită după 15 iunie din cauza înmulțirii numărului de îmbolnăviri cu noul coronavirus. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății Nelu Tătaru, într-o intervenție televizată. El a precizat că în zilele următoare va fi analizată oportunitatea instituirii celei de-a treia etape de relaxare și că va fi evaluată situația din ultimele zile.

Din 15 mai, România a intrat în starea de alertă pentru 30 de zile și sunt șanse ca aceasta să fie prelungită și după 15 iunie, data la care, teoretic ar trebui să se încheie toate restricțiile și să dispară amenzile. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat la B1TV, că este greu de crezut că din 15 iunie va fi libertate totală. El a precizat că din perspectiva sa, Guvernul va lua decizia de a prelungi starea de alertă.

Nelu Tătaru a mai spus că atunci când face aceste estimări se bazează pe numărul de cazuri noi de îmbolnăvire care apar în fiecare zi și pe focarele noi care tot apar, precum cel de la Slatina,

„Dacă nu o să mai fie stare de alertă înseamnă că avem relaxare, deşi mi e greu să cred acest lucru. Nouă ne trebuie o evaluare completă, iar 15 iunie nu cred că va fi data la care să nu mai putem sau să nu mai prelungim acea stare de alertă, având în vedere şi evoluţia – uitaţi-vă că am avut şi focare noi, la Slatina în spital…”, a declarat Nelu Tătaru la B1 TV.

Ministrul Sănătății a declarat că în această perioadă sunt analizate aspectele legate de cea de-a treia etapă de relaxare ce urmează să intre în vigoare din 15 iunie.

„Sunt în discuție, mâine (luni – n.red.) avem întâlnire cu premierul, iar marți o să avem întâlnire în comitetul științific vizavi a treia etapă de relaxare, în care gândim efectiv mall-uri, dar în ce condiții, după cum știți, pe 12 se termină anul școlar, deci părinții care stăteau în acest moment cu copiii acasă se vor întoarce și va trebui să găsim alternative pentru ce înseamnă grădinițe, creșe sau afterschool-uri, dar toate aceste lucruri le gândim zilele următoare, urmând ca joi să anunțăm acele noi măsuri de relaxare”, a mai spus ministrul Sănătății.

Pe de altă parte, Nelu Tătaru a arătat că în fiecare etapă de relaxare, Ministerul pe care îl conduce împreună cu alte instituții analizează evoluția situației, apariția noilor focare de infecție, astfel încât să evite apariția unor probleme noi.