USR testează rezistența psihică a liberalilor

USR testează rezistența psihică a liberalilor

Lovitură năucitoare dată de Pro România liberalilor. În Comitetul liderilor Camerei Deputaților, Victor Ponta a întors armele și a trecut de partea PSD. Toate propunerile-condiții ale USR, dar și ale liberalilor, au fost respinse pentru a intra la vot fi nal. Lui Victor Ponta i-a ținut locul Gabriela Podașcă. Aceasta a spus că are mandat de abținere pe orice până se confi gurează noul Guvern. Ori, confi gurarea noului Executiv depinde de hachițele USR. Și Varujan Pambuccian, liderul Grupului minorităților, a schimbat foaia și a votat împotrivă.

Măsurile economice și bugetare pe care le are în vedere premierul desemnat Ludovic Orban ocupă un loc secund în preocupările USR. Parlamentarii Uniunii, pentru a vota învestirea Guvernului sau măcar pentru a asigura cvorumul în plen, pun condiții care țin de interesul lor strict electoral.

Liderul USR, prezidențiabilul Dan Barna, îi provoacă pe liberali să demonstreze că sunt buni parteneri și le cere să le treacă proiectele legislative, în special propunerea „Fără penali în funcții publice”.

Bonus, liderul USR mai vrea votarea altor două proiecte: revenirea la alegerile în două tururi pentru primari și abrogarea legii recursului compensatoriu. Deputatul spune, însă, că are dubii că în Parlament ar exista o majoritate funcțională, adică acea majoritate care să treacă Guvernul și că trecerea acestor legi ar fi testul de majoritate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Orban, adus la disperare

Toate proiectele la care face referire Barna sunt agreate de liberali, două dintre ele fiind și inițiativele lor, însă adoptarea depinde de ei doar în mică măsură, deoarece suveran este Parlamentul. Compus și din alte formațiuni decât cele două.

Insistența USR pe aceste teme l-a adus la disperare pe premierul desemnat. „Eu așa ceva nu am văzut, să se pună condiții care nu depind de noi”, a declarat, ieri, Ludovic Orban la Parlament. Liderul liberal a precizat că va depune în aceste zile lista Guvernului și Programul de Guvernare, iar săptămâna viitoare, „luni, marți sau miercuri” va fi votul de învestire.

Orban a început să ia în calcul și varianta că nu-i va ieși la prima încercare.

„În acest caz, va urma a doua înnvestire și dacă nu trece nici atunci, vor fi alegeri anticipate. Au fost prima noastră opțiune, dar asta înseamnă încă o perioadă cu acest Guvern și cu Viorica Dăncilă”, a explicat președintele PNL.

Au rămas tot la mâna PSD

Ieri, Raluca Turcan și Stelian Ion au cerut Biroului Permanent să introducă pe ordinea de zi mai multe proiecte legislative, printre care și cele trei. Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, nu a pierdut ocazia să le dea cu tifla și să demonstreze că PSD încă face jocurile. El și-a declarat neutralitatea și i-a trimis la Comitetul liderilor.

„Am văzut şi eu ce proiecte de lege au devenit deodată foarte interesante în acest nou context de formare a Guvernului şi am ţinut să specific colegilor din cele cinci partide care au creat această nouă coaliţie şi majoritate în Parlament că PSD rămâne în continuare consecvent şi noi suntem într-o zonă neutră, precum Elveţia, în acest moment şi nu vrem să ne implicăm în negocierile dânşilor aprobând anumite proiecte. Noi ne abţinem în continuare, dânşii să îşi continue negocierile pentru formarea noului Guvern”, a declarat Ciolacu.

 

Cîțu, spaima prizonierilor, rămâne pe tușă

Senatorul liberal Florin Cîțu, cel care anunță periodic apocalipse financiare și care și-a făcut un motto din expresia „noi nu luăm prizonieri” nu intră, deocamdată, în discuții pentru preluarea portofoliului Finanțelor. Acesta spune că ar fi foarte onorat să se afle pe listă. Lista miniștrilor lui Orban este foarte lungă, în aceste zile se lucrează la ajustarea ei. Nici cei care figurează pe listă nu știu dacă vor rămâne sau nu.