Preşedintele USR, Nicuşor Dan, speră că PSD va face o nouă nominalizare pentru funcţia de premier, care să întrunească "toate condiţiile, profesionale, morale şi legale".
"Suntem convinşi că decizia preşedintelui este bine fundamentată. Remarcăm că acesta se afla în limitele Constituţiei: a recunoscut majoritatea PSD-ALDE şi dreptul acesteia de a nominaliza prim-ministrul. Sperăm ca PSD să se comporte responsabil, să facă o nouă nominalizare care să întrunească toate condiţiile profesionale, morale şi legale şi să să nu arunce ţara într-o criză politică declanşând suspendarea preşedintelui doar pentru că acesta a respins o persoană", afirmă preşedintele USR, Nicuşor Dan într-un comunicat, potrivit agerpres.ro.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi că nu acceptă propunerea făcută de preşedintele PSD-ALDE ca Sevil Shhaideh să fie prim-ministru şi a cerut acestei coaliţii să facă o nouă nominalizare.