USR organizează, în perioada 7 - 13 august, primul referendum intern pe tema poziţionării partidului asupra iniţiativei de modificare a articolului 48 din Constituţie privind redefinirea familiei.
„Referendumul statutar a fost declanşat de peste 200 de membri USR, semnatari ai unei iniţiative USR Suceava. USR este un partid modern, care încurajează democraţia participativă, atât în interior, cât şi în societate. Astfel, membrii simpli au puterea de a influenţa deciziile organelor de conducere şi de a participa la stabilirea direcţiei partidului”, preciza partidul la acel moment.
După finalizarea referendumului, în septembrie se va organiza şi congresul pentru alegerea unui nou preşedinte al formațiunii, ca urmare a demisiei lui Nicuşor Dan. Preşedinte interimar al partidului este Elek Levente, vicepreşedintele care a obţinut cele mai multe voturi la ultimul congres.
EVZ a scris că de rezultatul referendumului depinde reîntoarcerea lui Nicușor Dan în partidul pe care l-a fondat. Acesta a declarat că va candida din nou pentru funcția de președinte al USR numai dacă partidul va decide să nu adopte o atitudine clară față de propunerea de modificare a Constituției pe tema familiei. Sursele noastre au recunoscut că rezultatul referendumului online ar putea fi astfel profund viciat din cauza jocurilor politice legate de încercarea de a favoriza sau, dimpotrivă, a bloca revenirea lui Nicușor Dan în partid.