Doi deputați USR, Cristian Ghinea și Vlad-Emanuel Duruș, au depus la Senat o propunere legislativă care vizează interzicerea organizațiilor și propagandei comuniste în România, scrie în comunicatul de presă remis de partid.
„Este anormal ca România să trateze diferit cele două totalitarisme care au răvășit-o în secolul XX”, precizează USR.
Propunerea legislativă urmărește interzicerea constituirii organizațiilor cu caracter comunist, promovarea în public a doctrinei comuniste, negarea crimelor comunismului ori a efectelor acestuia, dar și răspândirea simbolurilor comuniste, cu excepția activităților desfășurate în interesul artei, științei, cercetării sau dezbaterii unei chestiuni de interes public.
Potrivit inițiatorilor, proiectul este un răspuns la toate atrocitățile care s-au întâmplat în România între anii 1945-1989, perioadă în care un regim totalitar comunist a preluat controlul asupra vieții economice, sociale, politice și culturale a țării, fiind incompatibil cu principiile democratice ale statului de drept.
Pentru poporul român, comunismul a însemnat mii de victime, tortură, persecuția minorităților etnice, religioase, culturale ori a minorităților sexuale, reprimarea mișcărilor studențești, muncitorești și a disidenților politici”, se arată în comunicat.
Sancțiuni propuse prin inișiativa legislativă:
„Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la trei la zece ani și interzicerea unor drepturi inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter comunist, aderarea la un astfel de grup sau sprijinirea, sub orice formă a vreunei asocieri de acest fel. Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute la alin 1, dacă denunță autorităților organizația, înainte ca aceasta să fi fost descoperită și să se fi început săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile care intră în scopul grupului.
confecționarea, vânzarea, răspândirea, precum și deținerea în vederea răspunderii de simboluri comuniste se pedepsesc cu închisoare de la trei luni la trei ani și interzicerea unor drepturi.
Tot cu închisoare de la trei luni la zece ani se sancționează utilizarea în public a simbolurilor comuniste.
distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, în orice mod, prin intermediul unui sistem informatic, de materiale comuniste constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la cinci ani
de la șase luni până la trei ani de închisoare sau sancționarea cu o amendă pentru negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a crimelor comunismului ori a efectelor acestuia.
prin simboluri comuniste se înțelege: drapelele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum și orice alte asemenea însemne, care promovează ideile, concepțiile sau doctrinele comuniste”.
„La nivel politic crimele comunismului au fost condamnate, însă activitatea comunistă nu a fost interzisă prin lege. Acest proiect ar fi o garanție pentru români că reinstaurarea regimului totalitar comunist nu se va mai întâmpla. Deja se văd acțiuni și organizații negaționiste tot mai virulente. România nu a trecut printr-o demonizare reală pentru că am fost conduși de comuniști și de urmașii lor. Pentru ca fii și fiicele noastre să nu pățească ce au pățit bunicii noștri, trebuie să decomunizăm spațiul public”, a precizat deputatul Cristian Ghinea.
„O ideologie a foamei, a suferinței și a morții nu trebuie lăsată să umble liberă pe străzi. Atrocitățile totalitarismului nu sunt scrise cu sânge doar la Auschwitz, ci și la Sighet, Aiud sau Pitești. Vrem să împiedicăm ca România să se mai întoarcă vreodată la o astfel de epocă. Pericolul nu este de neglijat, mai ales azi, când vedem o revigorare a ideilor extremiste în lume. USR va apăra mereu libertatea individului față de asuprirea statului“, a declarat și deputatul Vlad-Emanuel Duruș.