Propunerea legislativă de modificare a statutului magistraților, despre care PNL și USR susțin că este neconstituțională și urmărește slăbirea independenței justiției, conține peste 50 de amendamente în care liberalii și useriștii au avut același punct de vedere cu PSD, ALDE și UDMR
Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercurea trecută, pe articole, proiectul de modificare a Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. În timpul procedurii parlamentare, care a durat aproape 13 ore, sala de ședințe a fost teatrul unor incidente.
Scandal
Nemulţumiţi de faptul că s-a trecut la vot fără susţinerea amendamentelor respinse, parlamentarii USR au declanșat un protest spontan: au ocupat spațiul din fața pupitrului de declarații, au citit de la o portavoce amendamentele proprii și au intrat în dialoguri verbale extrem de dure cu parlamentarii puterii, dialoguri presărate cu injurii. În același timp, parlamentarii majorităţii votau sau respingeau articole şi amendamente la statutul magistraţilor.
La finalul dezbaterilor, USRiștii au spus că a avut loc „o lovitură de stat de catifea la Palatul Parlamentului”, iar liderul partidului, deputatul Dan Barna, a spus că în ședința de 13 ore „democraţia a fost strânsă de gât”. Tot Barna a acuzat majoritatea PSD-ALDE- UDMR că nu face altceva decât să funcţioneze „ca o casă de avocatură pentru Liviu Dragnea”.
Mai mult, USR a atacat la CCR Hotărârea de înfiinţare a Comisiei pentru legile justiţiei, considerând că ARE „atribuţii ilegale”. Liberalii au avut același discurs cu USRiștii, cu mențiunea că nu au agreat protestul din plen.
Surpriza din raport
„Evenimentul zilei” a găsit zeci de amendamente asumate în comun fie de USR împreună cu PSD, ALDE și UDMR, fie de liberali laolaltă cu coaliția de guvernare. Potrivit Raportului elaborat de comisia specială parlamentară pentru legile justiției asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, la capitolul „Amendamente admise” figurează 49 de amendamente comune ale USR și ale puterii, precum și alte 9 amendamente asumate de liberali și pesediști.
„Am eliminat din toxicitate”
EVZ l-a întrebat pe vicepreședintele liberal al comisiei speciale privind legile justiției, Ioan Cupșa (foto), de ce în proiectul privind statutul magistraților, pe care PNL nu-l susține, liberalii apar alături de PSD la anumite amendamente. „Deși nu susținem legea pentru că este neconstituțională, legea poate avea diferite graduri de toxicitate și dacă putem elimina în parte acea toxicitate o vom face. Noi știam că va trece această lege și deși ne opunem adoptării ei, vrem să o facem cât mai puțin toxică. Și noi și USR am făcut asta”, a spus Cupșa, ieri, pentru EVZ. „Acolo unde nu erau prevederi grave, am adoptat și prin consens unele prevederi dorite de PSD și ALDE”, a mai spus deputatul PNL.
Potrivit raportului comisiei, PNL și PSD-ALDE au avut același punct de vedere, de exemplu, pe faptul că CSM „are dreptul, respectiv obligaţia corelativă de a se sesiza şi din oficiu pentru a apăra judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act de imixtiune în activitatea profesională sau în legătură cu aceasta, care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea judecătorilor, respectiv imparțialitatea procurorilor în dispunerea soluţiilor, precum și împotriva oricărui act care ar crea suspiciuni cu privire la acestea. De asemenea, Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii apără reputaţia profesională a judecătorilor şi procurorilor”.
„Nu am avut o înțelegere cu PSD”
Vicepreședintele din partea USR al comisiei speciale pentru legile justiției, Ion Cristian- Stelian (USR) (foto) a explicat și el ieri care este motivul pentru care partidul său apare alături de PSD, ALDE și UDMR pe zeci de amendamente: „O anumită parte din amendamente sunt pur tehnice și ne-am asumat mai ales amendamente de la CSM care nu reprezintă o problemă pentru independența justiției”. „Pe chestiunile sensibile nu am avut un punct de vedere comun cu al PSDului. Nu am avut o înțelegere cu PSD, am susținut amendamente care nu reprezintă un pericol pentru independența justiției. Nu a susținut nimeni că toate prevederile din proiect sunt nocive”, a adăugat el.
„Colaborarea” dintre USR și PSD apare încă de la începutul documentului, acolo unde printre primele amendamente figurează unul susținut de USR și senatorul PSD Șerban Nicolae: „Judecătorii și procurorii sunt obligați să se abțină de la orice activitate legată de actul de justiție în cazuri care presupun existenta unui conflict între interesele lor și interesul public de înfăptuire a justiției sau de apărare a intereselor generale ale societății. În alte situații care exced activității legate de actul de justiție, conflictul de interese va fi adus la cunoștință, în scris, colegiului de conducere al instanței sau parchetului care apreciază asupra existenței sau inexistenței acestuia”.