Acțiune de amploare a USR PLUS pentru europarlamentare. Alianța 2020 organizează un miting electoral în Cluj.

Alianța 2020 USR PLUS organizează în Piața Unirii din Cluj Napoca , duminică începând cu ora 16:30, primul miting electoral pentru alegerile din 26 mai. Alături de președinții Dan Barna și Dacian Cioloș se vor adresa participanților la manifestare, „în inima Ardealului”, și candidații pentru alegerile europarlamentare.

„Mergem în capitala Ardealului să le spunem românilor că după doi ani şi jumătate de hoţie, acum au pentru prima dată şansa să îşi facă vocea auzită acolo unde contează cel mai mult, la vot. Alianţa USR PLUS are cea mai bună echipă de candidaţi, oameni noi în politică, dar care ştiu foarte bine cum funcţionează instituţiile europene, oameni cu experienţă de guvernare, manageri de succes şi oameni inimoşi din societatea civilă. Avem un plan concret pentru ceea ce vrem să facem în Parlamentul European, care urmăreşte recâştigarea încrederii în viitorul României că parte a Uniunii Europene, dezvoltarea economică prin absorbţia de fonduri europene şi creşterea calităţii vieţii prin asigurarea unor standarde europene în sănătate, educaţie şi servicii sociale”, susţine preşedintele USR Dan Barna.

Președintele PLUS Dacian Cioloș a explicat că Alianța 2020 a fost făcută pentru ca oamenii decenți din România să aibă „o alternativă care poate să câştige alegeri”.

„Ne-am unit în această alianţă pentru că vrem să le dăm oamenilor decenţi din România o alternativă care poate să câştige alegeri. Şi sunt foarte mulţi oameni decenţi în România. Oameni muncitori, cinstiţi, care îşi iubesc ţara, care nu vor să plece, dar care s-au săturat de mizeria şi nesimţirea din politica românească. De prea multe ori, oamenii decenţi din România au fost nevoiţi să aleagă răul cel mic ca să nu iasă răul mai mare. De dată asta, oamenii decenţi din România pot să voteze binele. Pe 5 mai îi aşteptam alături de noi pe oamenii decenţi din Cluj”, a spus Cioloș.