USR refuză să intre la guvernare alături de PNL dacă moțiunea de cenzură împotriva guvernului Dăncilă va trece de Parlament.
Dan Barna a declarat că va susține doar un guvern în Parlament, dar nu va intra cu miniștri.
„Dacă rezultatul alegerilor anticipate sau la termen vor arăta această configurație pe care alegerile europarlamentare au arătat-o, USR-PLUS vom onora ceea ce electoratul ne cere. Am spus-o constant că suntem pregătiți și hotărâți să intrăm la guvernare din 2020. Dacă moțiunea va trece vom susține un guvern, dar soluția este cea a alegerilor anticipate.
Dacă Guvernul va cădea săptămâna viitoare, USR și-a exprimat expres susținerea pentru orice guvern care nu va conține PSD, dar pentru preluarea guvernării României am spus foarte clar că sunt 4 obiective pe care le avem: fără penali în funcții publice, pensiile speciale, alegerea primarilor în două tururi și efectele OUG 114. Orice guvern fără PSD care își asumă acest lucru va fi susținut în Parlament de USR”, a afirmat Dan Barna.
Invitația lui Rareș Bogdan, făcută în direct, de a intrat împreună la guvernare pentru a scoate țara de sub politica PSD a fost respinsă.
„Dar întrebareaa mea este pentru dumneavoastră. În cazul în care Guvernul Dăncilă va cădea săptămâna viitoare intrați la guvernare pentru a ridica România din noroi sau nu?”, a afirmat Rareș Bogdan.
„Dacă cade guvernul Dăncilă logica nostră este foarte clară. E nevoie de un guvern care să își asume guvernarea și pregătirea anticipatelor, din punctul nostru de vedere, îl vom susține în Parlament”, a arătat Dan Barna.
„Deci la guvernare nu intrați?”, a mai încercat odată Rareș Bogdan.
„Nu, categoric nu!”, a răspuns tranșant liderul USR.