Uniunea Salvaţi România (USR) s-a confruntat în anul 2017 cu o criză în interiorul partidului generată de demisia din funcţie a preşedintelui şi fondatorului acestei formaţiuni politice, Nicuşor Dan, după şedinţa Biroului Naţional. Acesta a anunțat că renunţă şi la calitatea de membru de partid după ce conducerea USR a decis, în urma votului de la un referendum intern, să se poziţioneze împotriva revizuirii Constituţiei pentru redefinirea familiei.
La referendum, majoritatea membrilor de partid (52,7%) au votat în favoarea unei poziţionări a acestei formaţiuni politice faţă de iniţiativa de modificare a Constituţiei pentru redefinirea familiei.
Elek Levente a fost desemnat să asigure interimatul la președinția USR.
„Simt o datorie pentru oamenii care ne-au votat. Tema aceasta a familiei este o temă foarte importantă pentru fiecare dintre ei, este o temă intimă care 'ine de identitate, de sentimentul religios. Pentru că USR-ul a fost votat şi de oameni care sprijină acest referendum, câteva sute de mii, şi de oameni care nu-l sprijină, convingerea mea fermă e că USR-ul trebuie să se adreseze şi unora şi altora. E o chestiune de onoare, o promisiune pe care nu am putut s-o ţin. Nu e nimic dramatic, e o construcţie cu mulţi oameni. A apărut o majoritate care vrea să meargă într-o direcţie, nu cred că direcţia este bună, dar e dreptul lor s-o facă. Sunt convins că tot ce-am promis în campanie se va face de către USR", îşi argumenta Nicușor Dan gestul de a pleca din fruntea USR.
Nicușor Dan a declarat că este pregătit pentru a candida la Primăria București în anul 2020.
„E o poziţie pentru care eu m-am pregătit foarte mult şi da, îmi doresc să candidez. Acum depinde care va fi contextul (...) care va fi contextul, dacă voi fi într-un partid, ce vor dori colegii din acel partid, sunt multe, dar eu îmi doresc să candidez (...) lupta asta pentru Bucureşti continuă cu forţele pe care le am", a spus Nicuşor Dan, la Realitatea TV.
*Procesul de alegere a noului președinte al Uniunii a fost marcat de contestaţia unuia dintre cei trei candidaţi, deputatul USR Cristian Seidler. Acesta a invocat că se retrage din cursa pentru preşedinţia partidului din cauza unor probleme tehnice legate de pregătirea Congresului de la Poiana Brașov.
„Sunt nişte probleme tehnice legate de felul în care s-au făcut pregătirile, respectiv sistemul de vot în pregătirea Congresului, şi asta m-a făcut să mă retrag. Nu mă refer la sistemul de vot din cadrul Congresului, ci de la alegerea delegaţiilor. S-au folosit sisteme de vot diferite din punctul meu de vedere. Eu militam pentru unitatea lor şi am constatat că e o cursă din care eu nu pot să fac parte", preciza Seidler.
Vlad Alexandrescu, Dan Barna şi Cristian Seidler şi-au depus, în 1 octombrie, candidaturile pentru funcţia de preşedinte al USR.
** Dan Barna a fost ales preşedinte al Uniunii Salvaţi România (USR), în cadrul Congresului extraordinar al partidului, desfăşurat la 28 octombrie, la Poiana Brașov. Barna a obţinut 127 de voturi din cele 191 exprimate, iar contracandidatul său, Vlad Alexandrescu, 50 de voturi.
Barna afirma la Congres, înainte de a fi ales preşedinte, că demisia lui Nicuşor Dan a fost o greşeală, care a dus la crearea unei falii adânci în interiorul partidului. Mai mult, acesta a a spus că obiectivul USR trebuie să fie impunerea prim-ministrului la următoarele alegeri parlamentare.
La o săptămână după congres, noul preşedinte USR a declarat, pentru Agerpres, că partidul său va avea „cu siguranţă" un candidat propriu în turul I al alegerilor prezidenţiale din 2019, iar pe preşedintele Klaus Iohannis îl va susţine numai în situaţia în care acesta va ajunge în turul II, iar candidatul USR nu.
„Despre candidaţi este oarecum prematur să vorbim. Ce pot să spun cu siguranţă este că la alegerile prezidenţiale în turul I, USR va avea cu siguranţă un candidat, pentru că suntem un partid care îşi doreşte să conteze în politica din România şi în anii care urmează. Suntem un partid nu doar de conjunctură, ci un partid care reprezintă acea idee importantă că se poate face politică şi decent, cu oameni care vin din societate şi care vor să schimbe nişte realităţi care timp de 27 de ani s-au dovedit nefuncţionale", a declarat Barna.