USR face legea cu pumnul. O președintă de organizație, acuzată că a lovit o tânără

USR face legea cu pumnul. O președintă de organizație, acuzată că a lovit o tânără

Preşedintele unei organizaţii USR a ajuns la poliţie, într-un dosar de lovire. Acest lucru e confirmat de autorități, în timp ce persoana în cauză s-a suspendat din funcția politică.

Scandalul a izbucnit acum două zile. Ramona Dzitac, preşedinta USR Gavojdia, din Timiș, este acuzată de o altă tânără că ar fi lovit-o, distrugându-i ochelarii şi telefonul mobil. Potrivit presei locale, scandalul ar fi pornit de la o pereche de şlapi şi de la un costum de baie, pe care USR-ista și le-ar fi însușit în vara anului trecut. În vara lui 2019, aceasta a organziat o petrecere a burlăcițelor.

La luni distanț, una din participante a constatat, într-o postare pe Facebook a șefei USR Găvojdia, ca aceasta era încălțată cu șpalii ei, și că purta costumul de baie al altei prietene comune. Împreună, și-au cerut lucrurile înapoi.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Fetele astea două m-au contactat, că au văzut o poza cu mine în dresul uneia de baie şi şlapii alteia. Eu le-am spus că nu aveam de ce să fur lucrurile astea, e un dres de 50 de lei, să fim serioşi. Dar am acceptat să mă întâlnesc cu una dintre ele să îi fac cadou dresul. Ea a venit cu o prietenă care mă filma cu telefonul pe ascuns. Am rugat-o să nu mă mai filmeze. Ele doreau să recunosc eu că am furat dresul ala. Era clar o înscenare. Am zgâriat-o şi, da, i-am spart ochelarii, pe care i-am plătit pe loc: 800 de lei", a fost explicaţia Ramonei Dzitac pentru Stiridetimisoara.ro.

Potrivit polițiștilor, a fost înregistrat dosarul penal, dar nici victima și nici persoana acuzată nu au fost, încă, audiate. Se așteaptă obținerea numărului unic de la Parchet. ”În cauză a fost întocmit, marți, un dosar penal pentru lovire. Urmează să se facă cercetări”, a declarat pentru Evz.ro Alexandra Petrovici, purtătoarea de cuvânt a Poliției  Timiș.

Imediat după izbucnirea scandalului, Ramona Dzitac s-a autosuspendat din funcția de președinte al organizației USR Găvojdia. Și USR Timiș, a reacționat rapid cu priviore la incident. ”În urma incidentului în care a fost implicată şi după consultări avute cu conducerea USR Timiş, Ramona Dzitac a decis să autosuspende. În următoarea şedinţă de birou judeţean, după ce va avea loc o informare completă asupra celor întȃmplate, va fi luată o decizie în ceea ce o privește”, au transmis reprezentanții USR Timiș.