Editura Evenimentul si Capital

USR atacă la CCR regulamentul care prevede sancționarea deputaților indisciplinați

Autor: | | 0 Comentarii | 1237 Vizualizari

USR a sesizat judecătorii constituționali că PSD vrea să pună pumnul în gura Opoziției prin noul regulament al Camerei Deputaților.

O contestație la CCR a fost depusă de USR, joi, cu privire la noul regulament al Camerei, care prevede sancționarea deputaților inclusiv prin suspendarea temporară a participării acestora la o parte sau la toate activitățile forului legislativ pentru o perioadă cuprinsă între două și treizeci de zile lucrătoare.

„PSD vrea să ne pună pumnul în gură, comite nişte abuzuri incredibile şi apoi ne spune că am încălcat reguli de curtoazie şi că ne interzice dreptul de a participa la lucrările din Parlament. Coaliţia majoritară nu vede jignirile xenofobe ori misogine pe care le aduce Opoziţiei. Pare că nu au învăţat faptul că aceste abuzuri, introducerea unui stil opresiv nasc reacţii adverse. Nu vor reuşi să oprească Opoziţia să se exprime prin aceste schimbări de regulament, nu vor reuşi să ne pună pumnul în gură. Dimpotrivă", a precizat deputatul USR Stelian Ion.

Schimbarea regulamentului deputaților, propusă de deputatul PSD Eugen Nicolicea, „încalcă Constituţia României şi reprezintă un regres" pentru un stat democratic. Dreptul deputaţilor USR din Parlament „este dat de cetăţeni, şi nu de parlamentarii PSD", se arată într-un comincat transmis de USR.

Uniunea a mai precizat că, potrivit Constituţiei, deputaţii au dreptul de a depune moţiuni, de a semna moţiuni, de a semna iniţiative legislative, de a avea activitate în comisii. Drept urmare, USR-iștii apreciază că este „absurd să se îngrădească drepturile şi activitatea parlamentarilor USR", deoarece în acest fel se creează un "precedent periculos".

Plenul Camerei Deputatilor a adoptat, pe 5 septembrie, modificările la regulament inițiate de Eugen Nicolicea (PSD), astfel încât deputații care vor mai perturba activitățile vor putea fi suspendați de la lucrări chiar și o lună întreagă.

Deputaților le este interzis să afișeze bannere sau pancarte în plenul Parlamentului, precum și adoptarea de comportamente și limbaje denigratoare, rasiste sau xenofobe, potrivit proiectului de lege.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
14:02 Înregistrare cu un GREU DIN PSD: „Îl cheamă la DNA să spună că domnul preşedinte…” LA CINE SE REFERĂ? Breaking news 13:08 Războiul dintre Carmen Dan și Gabriela Firea s-a mutat la Parchet! L-a turnat omul primarului pe subalternul favoritei lui Dragnea? 13:07 ATENTAT POLITIC EȘUAT. Cum a reușit Liviu Dragnea să scape dintr-o nouă ambuscadă. Editorial de Dan Andronic. 11:35 SCANDAL MONSTRU în direct la Antena 3. EXISTĂ O CÂRTIŢĂ a SRI? În urma dezvăluirilor, CINEVA DIN PSD poate fi exclus. Alertă în politică 09:10 Dragnea şi Firea AU BĂTUT PALMA ÎN CEx pentru un SCOP COMUN. De abia AZI S-A AFLAT! Funcţie importantă... 09:08 Adevărata bombă de la CEx al PSD? LUI TĂRICEANU NU-I VA PLĂCEA... Breaking news în politică 08:49 Victorie amară pentru Dragnea. Există un SACRIFICIU NEŞTIUT. Puciştii vin puternic pe turnantă. NEWS ALERT 08:44 Contribuția noului Binom SRI – Parchetul General la rămînerea lui Liviu Dragnea în fruntea PSD. Gândul lui Cristoiu 08:43 Şi totuşi, FIREA L-A ÎNVINS PE DRAGNEA înainte de CEx. Avem un nou NR. 1 ÎN PSD. Breaking news 17:07 DEZVĂLUIRI incendiare din CEx al PSD. Momentul de COTITURĂ care l-a SALVAT pe Liviu Dragnea de la debarcarea din PSD 13:46 DRAGNEA anunță REMANIEREA: „Nu trebuie să rămână în GUVERN” 13:39 Dragnea A PĂŢIT-O RĂU! SĂ FIE MÂNA PUCIŞTILOR? Numai la asta nu se aştepta şeful PSD... Breaking news politic 12:25 „Problema PSD ului și a lui Dragnea nu este CORUPŢIA, ci PROSTIA ajunsă chiar la rang de VIRTUTE” 12:16 Trădare în CEx al PSD? Declaraţii incendiare ale lui Marian Oprişan: „NU MOR DE DRAGUL LUI DRAGNEA” Breaking news 10:22 Scandalul din CEx ajunge la acuzații grave. Cine din PSD dă de băut PROCURORILOR pentru a scăpa de DOSARE de evaziune FISCALĂ? Alertă 10:22 Previziunea lui ION CRISTOIU despre CEx PSD: „Se va SFÂRȘI prost” 10:21 Firea a aflat detaliile murdare din CEx al PSD. Dragnea va lovi năprasnic, dar ADEVĂRATA BOMBĂ vizează două nume din Guvern 10:20 Băsescu îl face pe Dragnea cu ou și oțet: Atât de nociv încât până la sfârşitul anului va trebui să plece 09:07 DECLARAȚII la ieșirea de la ȘEDINȚA CEx. FIREA: „S-a CERUT EXCLUDEREA mea” 09:05 Dragnea A CÂŞTIGAT LUPTA DIN CEx al PSD! Declaraţia care spune totul. Breaking news-ul anului în politică

Articole salvate