USR îl bagă pe Caramitru la pușcărie? Discuții aprinse după ultima găselniță a USR privind interzicerea preopagandei comuniste

USR îl bagă pe Caramitru la pușcărie? Discuții aprinse după ultima găselniță a USR privind interzicerea preopagandei comuniste

USR a mai scos o inițiativă care a stârnit amuzamentul unor comentatori. Din nevoia de a scăpa de eticheta de partid neo-marxist, lovesc chiar în simbolurile lor. Cum ar fi tatăl activistului USR Andrei Caramitru, actorul Ion Caramitru.

Doi deputați USR, Cristian Ghinea și Vlad-Emanuel Duruș, au depus la Senat o propunere legislativă care vizează interzicerea organizațiilor și propagandei comuniste în România. Aceasta a stârnit numeroase reacții pe rețelele sociale. Majoritatea comentatorilor au catalogat-o ca fiind o încercare de a scăpa de eticheta de partid neo-marxist.

Daniel Funeriu: Nu am niciun dubiu că e o acțiune a USR cu dublu obiectiv politic (pentru că ei ştiu că nu va trece): primul să nu mai fie acuzați de stângism după ieşirile halucinante ale unor membri şi al doilea să fie în centrul atenției. Cu riscul să devină obositori şi vulnerabili (aud că ar fi preluat o propunere a PNL).

Sau au stârnit amuzamentul altora. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Dan Andronic: Tâmpenie mai mare decât inițiativa USR de a scoate un proiect de lege pentru interzicerea simbolurilor comunismului, n-am văzut! Este evident că fiind catalogați drept neo-marxiști, câțiva inteligenți din USR s-au gândit că așa scapă de etichetă. Săracii de ei nu s-au gândit că așa vor ajunge să o lipească și mai tare... Păi numai niște "progresiști" se puteau gândi că scoaterea în afara legii a unor simboluri, înseamnă să condamni comunismul. Ca să nu mai explic că Ceaușescu nu este egal comunism, ci a fost doar un dictator care a înnebunit la bătrânețe... Oricum eu propun să înceapă cu toți cei cărora le-a plăcut seria de filme "Liceeni" în care Ion Caramitru a jucat rolul profesorului de filosofie. La apogeul propagandei comuniste, așa cum înțeleg amărâții de la USR. Pentru cei mai tineri merită spus că în 1989 se preda filosofia marxistă. Și texte din Ceaușescu. Mie mi-a plăcut! Filmul, nu Ceaușescu. Sau este același lucru? Ups!

Mirel Curea: Din categoria "Imbecili cu elice, beculețe și fundițe” USR a depus la Senat o propunere legislativă anti-comunistă. Până aici, totul ok, dacă niște neo-marxiști doresc să lupte împotiva marxiștilor este dreptul lor de a-și rupe hainele de pe ei, ei între ei! Trepanația pe stomacul gol le vine de la altceva, de la chestia că, printre altele, estropiații aștia vor să interzică „faptele cu caracter comunist”? Care or fi „faptele” alea și cine ar fi ăla care să decidă când o faptă prezintă „caracter comunist” și când nu?

Așteptăm și reacțiile cititorilor.