Moldova, regiunea cea mai sărăcită în ultimii 30 de ani, a reacționat și a răspuns cu aceeași monedă la promisiunile PSD. Lipsa drumurilor și a unei autostrăzi, motiv de proteste și nemulțumiri, s-a văzut la alegerile europarlamentare de duminică.
Astfel, s-a ajuns la situații care pot părea ciudate (dacă se analizează tendințele anterioare la vot) în care USRPlus a câștigat în municipiul Vaslui și în Bârlad, în timp ce PNL a luat caimacul în Huși și Negrești.
Partidul Social Democrat a pierdut, în premieră, alegerile în oraşele din judeţul Vaslui, potrivit numărătorii paralele, formaţiunea nereuşind să se claseze pe primul loc în preferinţele electoratului în niciuna din respectivele localităţi.
În municipiul reşedinţă, USR a luat 27,01% din voturi, PSD a obţinut un scor de 24,02%, în timp ce PNL a fost votat de 19,88% dintre cetăţeni. În municipiul Bârlad, USR PLUS a obţinut locul întâi cu 28,39%, în timp ce PSD a luat 23,11% din voturi, iar PNL 22,29%.
La nivelul municipiului Huşi, PNL a câştigat alegerile cu 24,97% dintre voturi, PSD a obţinut un scor 24,19%, iar USR PLUS a primit voturile a 21,63% dintre cetăţeni. În oraşul Negreşti, cele mai multe voturi au fost obţinute de PNL, care a reuşit un scor de 39,11%, în timp ce PSD a fost votat de 25,39% dintre cetăţenii prezenţi la urne, iar USR PLUS a luat un scor de 14,66%.
De asemenea, potrivit numărătorilor paralele făcute de partide, în Focșani, PSD a obținut doar 8.290 de voturi (21,82 %), față de PNL, care a obținut 10.843 voturi (28,55 %). De asemenea, USR a primit 8.092 voturi (21,30 %). Situația pe județ (după numărarea a 90% din voturi) era următoarea: PNL - 51.835 de voturi, PSD - 42.072 de voturi, USR - 17.464 de voturi, respectiv PNL - 37,5 %, PSD - 30%, USR - 12 %.