Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a anunţat că partidul finalizat textul moţiunii simple pe justiţie, pe care urmează să o depună la Parlament şi în care solicită demiterea ministrului Florin Iordache.
"Democraţie şi stat de drept înseamnă un lucru foarte simplu, există nişte reguli, cine le încalcă plăteşte, este sancţionat. Ce ni se propune azi este o derogare de la statul de drept, oameni care au greşit nu mai sunt pedepsiţi. Chestiunea aceasta este mult mai gravă când vorbim despre furt din banii publici. Oameni care au furat din banii publici şi care, în momentul acesta, sunt iertaţi de lucrurile pe care le-au făcut. Nu este, în mandatul pe care cetăţenii l-au dat PSD şi ALDE prin votul la alegeri, nu figurează graţierea şi amnistia, nu pentru asta cetăţenii români le-au dat posibilitatea de a guverna. (...) Moţiunea simplă am redactat-o şi parlamentarii USR au semnat-o. Avem acordul preşedintelui PNL că parlamentarii liberali o vor co-semna pentru ca ea să fie depusă", a afirmat Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă, citat de Agerpres.
El a arătat că soluţia pentru supraaglomerarea penitenciarelor este construirea de penitenciare, nicidecum amnistia şi graţierea.
În aceeaşi conferinţă de presă, deputatul USR Silviu Dehelean a subliniat că moţiunea nu îşi propune căderea Guvernului Grindeanu, ci respectarea programului de guvernare, care "nu cuprinde graţierea şi amnistia".
"Ceea ce solicităm noi prin această moţiune pe care o vom depune este demisia sau demiterea ministrului Justiţiei, dl. Florin Iordache, iar solicitarea noastră vine din două motive şi anume că a minţit Parlamentul, iar în al doilea rând minte poporul român", a susţinut Dehelean.
El a explicat că, la audierea din comisii, Florin Iordache a vorbit despre transparenţă, despre faptul că promovarea iniţiativelor legislative se va face prin Parlament, că orice modificări vor fi propuse după consultări cu societatea civilă şi graţierea nu a fost niciodată un subiect în campania electorală, neexistând un proiect în acest sens.