Ședință decisivă la PNL. Se iau ultimele decizii. Guvern cu PSD sau USR, cum înclină balanța?

Ședință decisivă la PNL. Se iau ultimele decizii. Guvern cu PSD sau USR, cum înclină balanța? sursă: EvZ

Liberalii au stabilit ora la care se vor reuni în ședința decisivă. Sunt decizii importante de luat.

Liberalii au convocat pentru luni, 8 noiembrie, la ora 19.00, o ședință a Biroului Politic Național (BPN) în care membrii partidului trebuie să voteze cu cine vrea PNL să formeze un Guvern, PSD sau cu USR.

Ședința BPN  va avea loc la sediul din Modrogan și este prima după cea în care liberalii au stabilit flexibilizarea mandatului de negociere și faptul că sunt deschiși la discuții și cu PSD, pentru formarea unui nou Guvern, după ce Guvernul Cioloș a picat votul din Parlament, iar premierul desemnat Nicolae Ciucă s-a retras înaintea audierilor miniștrilor săi.

Totodată, va fi și prima întâlnire oficială în PNL după discuțiile care au avut loc la Parlament cu delegația PSD.  În cadrul discuțiilor dintre PSD și PNL s-a convenit și că, dacă se vor alia, ambele partide vor intra într-un viitor Guvern cu prima linie politică, „cu cei mai puternici și influenți lideri”. Ceea ce înseamnă că din viitorul guvern PNL – PSD ar putea face parte inclusiv Alexandru Rafila, Gabriela Firea, Mihai Tudose și Sorin Grindeanu, potrivit unor surse din PSD, citate de Libertatea

Ne puteți urmări și pe Google News

Cum înclină balanța

Unii lideri din PNL sunt nemulțumiți de posibilitatea unui guvern PNL – PSD, dar spun că aceasta ar fi varianta care se conturează.

„Florin Cîțu dorește șefia Senatului” Președintele PNL vrea pentru el poziția de președinte al Senatului, susțin surse politice.. „Nu a spus-o niciodată direct, dar a lăsat să se înțeleagă din discuțiile avute, a reieșit acest lucru”, au spus membri ai PNL. Senatul e condus, deocamdată, de Anca Dragu, de la USR, iar Florin Cîțu nu și-a exprimat nicio opinie oficială în acest sens.

Cât despre cine ar putea fi premier într-o guvernare PNL – PSD În privința unui viitor premier, liberalii au varianta Nicolae Ciucă. Încă din seara în care Ciucă a anunțat că-și depune mandatul s-a vehiculat varianta ca el să fie din nou nominalizat ca prim-ministru.

De partea cealaltă, unii lideri social-democrați au avansat varianta ca Marcel Ciolacu să fie premier într-o alternanță la guvernare cu liberalii. Deocamdată, însă, nu există o decizie unitară la nivelul PSD în acest sens.