Urmează o iarnă grea pentru milioane de oameni. Facturile vor fi tot mai greu de plătit. News Alert

Urmează o iarnă grea pentru milioane de oameni. Facturile vor fi tot mai greu de plătit. News Alert Sursa: arhiva EVZ

Specialiștii afirmă că în urma temperaturile mai scăzute decât de obicei pentru această perioadă și a restricțiilor care țin oamenii în case, prețul energiei și al gazului ar putea crește în Europa.

Scăderea temperaturii la începutul sezonului de încălzire a locuințelor, ar putea impulsiona creșterea prețului la gaze sau la energie electrică în Europa, scrie Bloomberg.

„Temperaturile sezoniere şi temperaturile sub normal vor avea ca rezultat o cerere generală de energie care va depăşi cu mult normalul din ultimii 10 ani”, spune Matthew Dross, meteorolog la Maxar.

Coronavirusul și frigul scumpesc prețurile

Contextul meteorologic se suprapune peste criza provocată de pandemia de coronavirus. Preţul energiei se majorează deoarece traderii se aşteaptă ca restricţiile să crească cererea de energie pentru încălzire.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, frigul creşte speranţa că, după căldurile record din 2019, temperaturile din această iarnă se vor apropia de mediile ultimilor 30 de ani.

Vremea va testa o teorie nou apărută pe piaţă conform căreia cererea de energie şi gaze va creşte mai rapid pe vreme rece decât în anii precedenţi. Raţionamentul este că cei aflaţi în lockdown şi care lucrează de acasă vor folosi dispozitivele de încălzit care altfel ar fost oprite dacă ar munci la birou.

România exportă energie electrică

Potrivit datelor transmise în timp real de Transelectrica, România a exportat, luni în jurul prânzului, peste 800 de MW de energie electrică. La ora 13:00, consumul naţional era de 7.624 MW, producţia, de 8.458 MW, diferenţa de 834 MW reprezentând exporturi.

Această evoluție vine în contextul în care producţia de energie eoliană depăşeşte 2.000 de MW şi acoperă un sfert din total, Pe primul loc în topul surselor de producere a energiei se află cele eoliene, respectiv 2.008 MW (23,7% din total).

Urmează energia hidro, cu 20,7%, cea din hidrocarburi - 19,8%, nuclear - 16,8%, cărbune - 16,5%, fotovoltaic - 1,5% şi biomasă - 0,7%. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni o atenţionare nowcasting Cod galben de vânt puternic pentru judeţele Constanţa şi Tulcea, zonă unde sunt concentrate cele mai multe parcuri eoliene din România, scrie B1TV.

Prognoza meteo anunță, cel puțin pentru luna decembrie, o vreme mai friguroasă decât normal pentru o mare parte a Europei.