Urmează doi ani grei, dar e o veste colosală în Capitală

Urmează doi ani grei, dar e o veste colosală în Capitală

Primarul Capitalei, Gabriela Firea a anunţat că luni, 9 septembrie, vor începe lucrările pentru lărgirea bulevardului Prelungirea Ghencea.

Programul „Penetrație Prelungirea Ghencea - Domnești și Supralărgire Bulevardul Ghencea'” se va derula pe o perioadă de 24 de luni.

Contractul este în valoare de aproximativ 73,5 milioane euro fără TVA, costul total al proiectului fiind de aproximativ 122 milioane euro.

Potrivit Gabrielei Firea, noua arteră va avea aproximativ 6 kilometri, va avea cale dublă de tramvai, două benzi de circulație pe sens, pistă de biciclete (dublu sens, amplasată pe o sigura parte a arterei), trotuare și spații verzi între acestea și partea carosabila.

Ne puteți urmări și pe Google News

Totodată, se va realiza și un nod intermodal (tramvai 41, autobuze și microbuze ale liniilor preorășenești) precum și o parcare de tip Park&Ride cu o capacitate de 300 de locuri, ce poate fi extinsă, ulterior, până la 500 de locuri.

 

Prima parte a lucrărilor va începe cu Bulevardul Ghencea, de la Terminalul Tramvaiului 41 şi traversează intersecția cu strada Brașov,

Apoi, se continuă cu Prelungirea Ghencea, care se intersectează cu principalele străzi și se termină la intersecția cu Centura Municipiului București, într-un nod intermodal

Toate intersecțiile cu drumurile laterale vor fi reamenajate, iar cele cu străzile Brașov, Valea Oltului și Râul Doamnei vor fi semaforizate.

Proiectul propus se va corela cu Nodul Rutier de la Domnești care se afla sub coordonarea CNAIR, prin care se realizează legătura cu Centura București,  potrivit europafm.ro