URMĂRIRE PENALĂ în ACCIDENTUL AVIATIC de la Borcea, declanșată de PARCHETUL MILITAR

După ce s-au sesizat, din oficiu, cu privire la producerea accidentului aviatic de la Borcea, când, în urma prăbușirii avionului MIG 21 LanceR, pilotul Florin Rotaru și-a pierdut viața, procurorii militari au început, astăzi, urmărirea penală, in rem, asupra tragediei de sâmbătă.

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis, cu puțin timp în urmă:

„În cauza având ca obiect producerea accidentului aviatic din data de 7 iulie 2018, procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București au dispus prin ordonanță începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prev. de art. 349 alin. 1 Cod penal, de nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prev. de art. 350 Cod penal, şi de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal.”

În comunicatul Parchetului General se mai menționează că “accidentul s-a produs pe raza județului Călărași și a avut drept consecință decesul pilotului aeronavei (Florin Rotaru) ce aparținea unei unități militare (Baza aeriana 86 Borcea).” Procurorii militari ai Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti au efectuat în cauză cercetarea la faţa locului împreună cu ofițeri de poliţie judiciară din cadrul IPJ Călăraşi - Serviciul Investigaţii Criminale şi criminalişti din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, dispunând în continuare efectuarea expertizelor specifice.

Tragedia a avut loc, sâmbătă, în timpul unui show aviatic la Borcea. Potrivit MApN, “locotenent-comandorul Florin Rotaru, pilotul aeronavei MiG 21 LanceR prăbușită la Fetești, și-a pierdut viața. Ofițerul era în vârstă de 36 de ani și îndeplinea funcția de pilot-șef în cadrul Escadrilei 861 Aviație Luptă, Baza 86 Aeriană Fetești. Aeronava pilotată de locotenent-comandorul Florin Rotaru s-a prăbușit sâmbătă, 7 iulie, în jurul orei 13.30, după un zbor executat în cadrul unui miting aerian organizat pe aerodromul militar Borcea,” Conducerea Ministerului Apărării Naționale a transmis condoleanțe, fiind alături de familia îndoliată.