Urologul Gheorghe Niţă susține că urinarea cu sânge este un simptom destul de ignorat care poate duce la apariția cancerului. Medicul a mai punctat că trebuie să fim foarte atenți la apa pe care o consumăm deoarece și aceasta poate favoriza apariția cancerului de vezică.

„Urinarea cu sânge poate fi semnul unei tumori localizate la nivelul căilor urinare, de aceea, mai ales în asemenea situaţii, când nu sunt şi alte simptome, pacientul trebuie să nu ignore asta şi să meargă la medic pentru investigaţii suplimentare.

Ar putea fi vorba de un cancer, dar sunt şi alte afecţiuni care dau urinare cu sânge. În cazul altora, apar însă şi semne asociate. La calculi renali, de exemplu, ei dau şi dureri renale. O infecţie, o cistită dă şi usturimi micţionale, urinări frecvente, în afară de urinare cu sânge. De aceea, trebuie văzut de medic”, a atenţionat dr. Gheorghe Niţă, marţi, la Antena 3.

Urinarea cu sânge, un simptom ignorat de multe persoane

Medicul mai susține că persoanele care nu au un stil de viață sănătos și nu își fac analize periodice sunt în mare perciol.

„Deci putem preveni un astfel de cancer, dacă avem un stil de viaţă sănătos, dar important e să avem şi un diagnostic precoce”, mai spune medicul.

Specialistul a mai atras atenția că și apa pe care o consumăm are efecte dăunătoare asupra sănătății noastre.

„Cine a analizat apa de fântână, dacă nu cumva e plină de nitriţi sau alte substanţe toxice care an de an se evacuează prin vezica urinară şi pot determina, în timp, apariţia unui cancer de vezică?

La fel, apa îmbuteliată în sticlă de plastic care a trecut peste vară, când este depozitată la temperaturi extreme, poate să favorizeze eliminarea unor substanţe toxice din plastic şi consumată pe termen lung poate să ducă la apariţia unor tumori la nivelul vezicii urinare”, a mai punctat dr. Niţă.