Urgie cu repetiţie în Caraibe

Furtuna tropicală Hanna a provocat moartea a peste 600 de oameni în Haiti. Cuba şi Statele Unite se pregătesc pentru uraganul Ike.

Autorităţile haitiene au anunţat ieri că furtuna tropicală Hanna a cauzat inundarea unui întreg oraş, Portul Gonaives, unde mii de localnici au supravieţuit urcându- se pe acoperişurile caselor. După retragerea apelor care măsurau „până la 5 metri“, bilanţul depăşea 600 de morţi şi creştea „de la oră la oră“. Din toate cele trei furtuni care au afectat Insulele Caraibe după uraganul Gustav, în Haiti s-a înregistrat cel mai mare număr de pierderi de vieţi omeneşti.

Provinciile estice ale Cubei au fost plasate de sâmbătă în stare de alertă, în aşteptarea uraganului Ike, care urma să atingă aseară coastele cubaneze şi se va îndrepta apoi către centrul insulei, până în apropierea staţiunii Varadero. La o săptămână după trecerea uraganului Gustav, care a devastat vestul ţării, Ike reprezintă o „ameninţare gravă“, au apreciat meteorologii cubanezi. Potrivit AFP şi Reuters, Ike a devenit un uragan de categoria a 4-a pe scara Saffir-Simpson, de cinci niveluri, fiind însoţit de rafale de vânt de 215 kilometri pe oră.   Stări de urgenţă şi evacuări cu probleme Apărarea civilă cubaneză a decretat sâmbătă „stare de alertă ciclonică“ pentru provinciile Guantanamo, Santiago de Cuba, Granma, Holguin, Las Tunas şi Camaguey, pentru a permite evacuarea zonelor cu risc de inundaţii. După trecerea prin Bahamas şi Cuba, Ike ar trebui să părăsească marţi teritoriul cubanez şi îşi va continua traseul către Statele Unite, unde ameninţă Louisiana, şi unele regiuni din sudul Floridei.

Valurile pe care le va forma ar putea să măsoare între 4-4,5 metri. În statele americane Carolina de Nord şi Carolina de Sud a fost declarată sâmbătă starea de urgenţă, din cauza furtunii tropicale Hanna, care aduce cantităţi masive de precipitaţii. Câteva comunităţi de coastă au fost evacuate, dar autorităţile nu se aşteaptă la evenimente majore. Mult mai problematic este Ike, un uragan „extrem de periculos“. Ike ar putea lovi din nou greu-încercatul oraş New Orleans, al cărui primar, Ray Nagin, a apreciat că nu garantează succesul unei noi evacuări, de genul celei totale de săptămâna trecută, din calea lui Gustav.