Urgia lovește România! Mașini, luate pe sus de rafalele de vânt. Alertă!

Urgia lovește România! Mașini, luate pe sus de rafalele de vânt. Alertă!

O furtună puternică a lovit România încă de la începutul săptămânii. Vântul puternic a răsturnat mașini și le-a târât sute de metri.

Se pare că vremea rea face alte pagube după ce luni, grindina a căzut peste Satu Mare, provocând multiple daune. Peisajul dezolant a fost filmat de oamenii cărora nu le venea să creadă ca se poate întâmpla așa ceva în luna octombrie.

Vântul puternic a făcut ravagii și în zona Rânca, marţi dimineaţă. Mai multe tonete au fost aruncate la câteva sute de metri, iar o rulotă a fost răsturnată. De asemenea, acoperişul unei pensiuni a fost luat de vântul puternic.

Potrivit şefului Salvamont Gorj, mai multe căsuţe în care funcţionau magazine au fost luate de vânt, undeva în zona deschisă, înainte de staţiunea Rânca. Din fericire, nu au fost victime.

Ne puteți urmări și pe Google News

„În cursul dimineţii a fost un vânt foarte puternic, care era aşteptat. La rafală, vântul a o viteză foarte mare şi, undeva în zona deschisă, înainte de staţiunea Rânca mai multe căsuţe în care funcţionau magazine au fost luate de vânt. Unele sunt distruse, iar altele sunt mutate de pe poziţii. Câteva dintre ele sunt mutate câteva sute de metri către Valea Galbenului.

E bine că nu au fost oameni în ele. Din păcate, iarna se apropie, iar fenomenele extreme devin tot mai frecvente, iar oamenii trebuie să îşi o ia măsurile de siguranţă ca imobilele să reziste la astfel de situaţii. Un acoperiş din Rânca a fost smuls de vânt. Este vorba de acoperişul unei dependinţe sau al unei pensiuni, pentru că l-am văzut mutat câteva zeci de metri”, a spus Sabin Cornoiu, şeful Salvamont Gorj, potrivit igj.ro.

Mai multe localităţi din Satu Mare au fost sub cod roşu de vreme severă. Grindina a făcut prăpăd, străzile arătând ca în mijlocul iernii.

În zona Medieș, locuitorii s-au confruntat cu căderi de grindină, în timp ce municipiul a avut parte de ploi torențiale și intensificări ale vântului.

Apa și Potău sunt doar două dintre localitățile care au fost lovite de grindină, pagubele provocate fiind destul de mari.

Avertizarea a expirat în jurul orei 20.00, dar consecințele vremii capricioase se pot vedea în imaginile de mai jos.

Sub cod roşu s-au aflat următoarele localităşi: Negrești-Oaș, Bixad, Medieșu Aurit, Certeze, Odoreu, Călinești-Oaș, Orașu Nou, Păulești, Culciu, Vama, Viile Satu Mare, Târșolț, Apa, Racșa, Crucișor, Homoroade, Valea Vinului;

Aici s-au semnalat grindină de dimensiuni medii şi mari, vijelie puternică, rafale de peste 90 km/h.