14,15 decembrie

 

Urcați pe munți și construiți Cruci! HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

 

Pe 14 decembrie s-au născut Paul Eluard, Stan Smith,  Jane Birkin, Raj Kapoor, Radu Beligan, Dumitru Solomon, Aura Urziceanu, Serghei Covaliov. Pe 15 decembrie s-au născut  Nero, Alexander Eiffel, John Hammond, Francois de La Rochefoucauld, Janos Bolyai, Jean Paul Getty, Ioan Luchian Mihalea, A. de Herz, Mircea Olteanu, Cornel Nistorescu.

 

O notă specială pentru Radu Beligan, marele om de teatru, pe care-l pomenim pe 14 decembrie. Acum exact 55 de ani îl vedeam pe marele artist, pentru prima oară, împreună cu Marcela Rusu și foarte tânărul Florin Piersic în „Tragedia Optimistă„. Doamne, cum trece timpul – cincizeci și cinci de ani, nu-mi vine să cred, parcă a fost ieri… Atunci, Radu Beligan sărbătorea, după piesă, în foierul „Teatrului de Comedie” în spatele Poștii, astăzi Muzeul Național, la un pahar de şampanie şi o felie de tort, maturitatea artistică, 45 de ani de viaţă…

 

În calendarul creştin-ortodox pe 14 decembrie sunt Sfinţii: Tirs, Calinic, Filimon, Arian şi Apolonie, iar pe 15 decembrie Sfinții Elefterie și mama sa Antia. Sf. Suzana.

Tradiţional, Sf. Elefterie. Sf. Elefterie este făcător de minuni. Dă noroc la fetele mari. Se ţine şi se pomeneşte mai ales de femei şi de moaşe. Ele ţin mult la sânt pentru că uşurează naşterea. (Speranţia).

Sf. Elefterie se ţine ca să nu sărăceşti. Se ţine pentru boale, lovituri, tăieturi. Dar mai ales se ţine pentru cutemure. (Speranţia).

Legenda spune că în această zi, pe care o desemnăm astăzi ca fiind 15 decembrie, cu o săptămână înaintea solstiţiului de iarnă, dacii se strângeau la Rumi Dava, cetatea secretă, un fel de Vatican al tracilor. Localizarea cetăţii misterioase este incertă. Legenda spune că “acolo drumul se oprea în munte”. Iar după zilele care trebuiau diferiţilor reprezentanţi ai triburilor de la Tisa, din stepă, de la Sarmisegetuza, de la mare şi de la “cealaltă mare” trecând Dunărea, pare foarte probabilă localizarea undeva în zona Carpaţilor de Curbură, aproape de Vrancea, zonă extrem de puternică în energia telurică.

Pentru că, dacă galii credeau că o să le cadă cerul în cap, dacii se temeau de un mare cutremur, că “o să-i înghită pământul”.  Unii autori sunt de părere că acum se adora Gebelesis (considerat de unii o ipostază a lui Zamolxe), corespondentul lui Hades din mitologia greacă. Dar Gebelesis este mult mai complex, după cum afirmă profesorul Sorin Paliga și colectivul în volumul ”Tracii”.

În orice caz, dacii se simţeau vinovaţi. Scoseseră din pământ mult aur şi argint şi aramă şi fier. Zeii şi în special Gebelesis, probabil că erau furioşi pentru că se furaseră din bogaţiile lor. Aşa că oamenii-lup, adică dacii, ofereau înapoi la templul zeului de la Rumi ceva aur, argint şi arme din fier şi bronz, ca să liniştescă furia zeului, care s-ar fi manifestat prin cutremure nimicitoare. Religia, pe atunci, era foarte mercantilă. Îţi dau, îmi dai!

Din nefericire calendarul dacic nu s-a păstrat, dar sunt nişte încercări interesante de a-l releva – corespondenţe tulburătoare. Se pare că planeta Venus, Luceafărul, avea un mare rol.

Trecând timpul, creştinismul a calchiat peste sărbătoarea țărănească, a poporului, un Sfânt, pe Sf. Elefterie, dar care şi el este ţinut pentru că “este rău de cutremure”!

Dacă chiar vreţi să descoperiţi Rumi Dava trebuie să o căutaţi la capătul unui drum ce se pierde în munte, pe lângă Munţii Vrancei sau ai Ciucaşului, la o localitate care aminteşte de aur, sloi de aur, slon… Comoara care vă aşteaptă acolo de peste două mii de ani întrece orice închipuire! Dar mai bine să rămână acolo, în peștera secretă, acoperită de desele alunecări de teren și de stânci prăvălite de cutremure,  este chirie pentru speranță!

Munții… munții pe care viața îi pune în calea nostră și pe care trebuie să urcăm. Mă uitam la vârful Ciucaș, albit de zăpadă și mi-am amintit de Paul Robeson, basul excepțional, cântând într-un film din anul 1937, ”Minele Regelui Solomon”, gospelul ”Climbing Up”. Dar și de mai noul ”Sunetul Muzicii” din anul 1965, un film nec plus ultra, vezi https://www.youtube.com/watch?v=RKuqySkqhHw.

Urcați pe fiecare munte pe care viață îl pune în calea domniei voastre!

Muntele… Arhetipul Muntelui.  Platon spune că în mijlocul insulei Atlantidei era un munte sfînt foarte înalt, un pilon al cerului.  Legiuitorul Solon a auzit, în Egipt, povestea insulei Keftiu.  După concepţia egiptenilor despre lume, Keftiu (identificată uneori cu insula Creta), era insula unde se afla unul dintre cei patru piloni pe care se sprijinea Cerul.  Platon a preluat istoria lui Solon, a înfrumuseţat-o şi a adaptat-o. De fapt, Solon a auzit istoria Atlantidei citită de pe un papirus de către un bătrîn preot, paznic al unei case a cărţilor  de pe lîngă templul zeiţei Neith. Solon i-a spus povestea lui Dropides, care, la rîndul lui i-a relatat-o lui Critias cel Bătrîn.  La nouzeci de ani, Critias cel Bătrîn îi spune istoria Atlantidei lui Critias cel Tînăr, vărul lui Solon, de la care a aflat-o filozoful clasic. Cam lung, acest lanţ al slăbiciunilor care se întinde pe 167 de ani. Care o fi adevărul istoric, Dumnezeu ştie!   Astfel, Keftiu devine Atlantida – ţara titanului Atlas, cel care ţinea pe umeri Terra.  Muntele sfânt al Atlantidei era, mai mult ca sigur, de origine vulcanică.  Probabil că a fost sursa bogăţiei în metale şi minerale, (să nu uităm de misteriosul oricalc), dar şi cauza nefastă a scufundării într-o singură noapte a unei întregi civilizaţii.  Muntele Keftiu, sau Atlas a fost modelul pentru simbolistica religioasă de mai târziu.

Fiecare religie, sau ideologie are muntele ei sacru, amintind de puternica Atlantidă.  Zoroastrienii  au  Muntele Elbruz şi Ararat (vulcani, amândoi). Evreii au Muntele Sinai şi Muntele Sion. Creştinii amintesc de Golgotha şi din nou de Ararat.  Indienii au Muntele Meru (calvar),  islamicii Muntele Keif (craniu). Japonezii au Muntele sfânt Fujiama (alt vulcan).  Catharii au Muntele Salvat (din nou craniu), iar grecii au avut Muntele Olimp (muntele centaurilor).

Dacă nu exista o formă de relief  atunci se construieşte un munte.  Piramidele egiptenilor, ale aztecilor, ale incaşilor, cele din China dar şi ziguratele babiloniene şi gopuras hinduse.   Muntele este simbolul secretului şi al misterului.  Să nu uităm de secta Bătrînului din Munte, cunoscută ca secta asasinilor, dar şi ca aliată a Templierilor, cărora le-a transmis multe cunoştiinţe oculte.  Tibetul,  Acoperişul Lumii,  cu Budismul lui esoteric şi Bönpoba tradiţională,  este situat pe un munte.

Mai aproape de noi este Kogaiononul, muntele sfânt al nostru, al dacilor.  Loc eroic de iniţiere şi meditaţie, adevăratul amplasament este cunoscut doar de câţiva iniţiaţi. Înainte să dispară, Zamolxe ar fi spus preoţilor săi :”Nu lăsaţi învăţăturile secrete în mîini nepotrivite.  Este la fel cum ai da unui copil mic o sabie. Ar apuca-o de lamă şi s-ar tăia. Apoi ar tăia şi pe ceilalţi copii. Aveţi grijă de cele sacre, ca de copiii voştri !”.  Aşa încît Kogaiononul o să rămână secret şi închis veneticilor şi nedoriţilor. Acolo este sufletul nostru nemuritor, sufletul acestui popor chinuit.

Muntele sacru va aminti întotdeauna de Atlantida.  Muntele este începutul şi sfîrşitul, viaţa şi moartea, aspiraţia şi renunţarea. Într-o singură formă de relief, piramidală, se regăsesc profundele simboluri ale vieţii.

V-am reamintit toate aceste, pentru că, iată mai mulți oameni, bărbați și femei, vor să urce muntele. Ca să construiască pe vârful lor Cruci Ortodoxe. Nu le-am răspuns la epistole, nu îi întrebi pe cei dintr-o țară în care 92% spune că cred în Dumnezeu, de ce vor să construiască Cruci. Dar proiectele lor au avansat, unii mi-au trimis chiar niște modele. Alții mă întreabă ce și cum.

Luați ca model Crucea de pe Caraiman. Este înaltă de aproape 40 de metri și este construită din grinzi cu zăbrele din OL37, profilele fiind prinse între ele prin nituire. Făcută în amintirea celor trei zeci de mii de militari români morți cu arma în mână în pasul Predeal, în Primul Război Mondial. Mai sunt în România mai multe Cruci construite în mod asemănător, dar Crucea de pe Caraiman a intrat în Guinness Book, ca drept cea mai înaltă cruce de altitudine. Oare pentru ce vor să facă oamenii aceștia Cruci pe munți, este România în război? Probabil…

Nu vă sfătuiesc să faceți Crucile din beton armat, cum propune un proiect din Bucovina, iar după aspect și cel din Prahova este facut tot din material solid, vezi foto de mai sus. Singurul proiect fezabil care să reziste furtunilor, cutremurelor și variațiilor mari de temperatură este cel care se folosește la construcția stâlpilor de înaltă tensiune, metal, profile, grinzi cu zăbrele. Zincate sau vopsite.

Cât despre înălțime, este după câți bani strângeți și la ce distanță de localitate se află. Cred că o înălțime de 10-15 metri, fără soclu, este suficientă. Proporția între brațul orizontal și cel vertical ar trebui să fie raportul de aur: 1:1,6180. Dar având în vedere perspectiva arhitectonică, de jos în sus, trebuie adăugat un soclu, cu un procent calculat din dimensiunea verticală, pentru zveltețea monumentului, așa cum coloanele grecești se făceau mai groase în partea superioară. În funcție de unghiul de vedere din localitate.

Oricum construcția unei Cruci pe un vârf de munte nu este o joacă.

Dar se poate face cu ajutor și îndrumare de la preoții locali, sau chiar de la Patriarhie, cu donații de la bogați, ca să-și mai stingă din păcate, că nu am văzut încă avere mare strânsă în mod cinstit, în România.

Și să nu uit ceva important. Lumina! Crucea Caraiman este, sau a fost luminată în timpul nopții de 300 de becuri de 500W, fiecare. Știu că tata, era șeful muzeelor, a făcut restaurarea monumentului în anul 1966 și l-a racordat la rețeaua energetică națională, prin Cabana Babele. Acum sunt tehnologii noi, se poat folosi panouri solare și becuri LED, o soluție independentă, fără racordare scumpă la rețea.

Nu, nu o să răspund la nicio epistolă, am spus aici ce am de spus. M-aș implica în construcție, dar nu prea mai am energie și timp, așa că aici este răspunsul meu la corespondența la care nu am răspuns.

Cu speranța că o să apuc să văd Crucile pe vârf de munte, așa cum Sf. Biserici și Mânăstirile sunt cuie de argint care țin harta României pe cea a lumii, Crucile trebuie să ne aducă aminte, cine suntem, de unde venim și ce trebuie să facem, ei bine cu această speranță și cu speranța că mereu avem o nouă șansă, pentru că mâine este o altă zi!

 

HOROSCOP   14,15 decembrie  2019, weekend

BERBEC  Totul trece, nu spera şi nu ai teamă! În weekend poţi ataca cu succes problemele materiale, de sărbători. Este un prilej bun pentru cumpărături de Crăciun. Cumpără acum, mâine e mai scump! Nu buluci ritmul vieţii când nu trebuie. Dar pe termen lung, gândind strategic, lucrurile se mai aranjează.  Simţi o oarecare insecuritate sentimentală – atenţie, casa familiei este prost aspectată. Strânge-i pe toţi ai tăi în jurul tău şi laudă-i şi spune-le vorbe bune – au nevoie de asta, chiar dacă eşti ocupat. Timpul trece, copii cresc, oamenii se ofilesc, iată, momentul a trecut şi zgura părerilor de rău se adună în inimă.

TAUR  Weekend-ul este dens şi aglomerat, dar eşti optimist şi motivat în ceea ce faci. Sâmbătă, primeşti un premiu pentru atitudinea ta pozitivă – o veste bună. Duminică, poate, un film bun! Nu exagera cu munca şi efortul, in general, pentru ca stelele indica o supărătoare tendinţă către surmenaj şi depresie. Învigătorii sunt nişte persoane abile şi tenace odihnite nu nişte nefericiţi crăcănaţi de muncă. Atenţie la solicitarea nervoasă, nu lăsa mass media să-ţi otrăvească viaţa cu ştiri negative şi filme violente. Duminică seara ai un prilej pe care nu trebuie să-l ratezi!

GEMENI  Sâmbătă dimineaţa trebuie să “încălzeşti maşinăria” pentru weekend-ului de iarnă, plăcut, dar obositor. Dacă nu pleci la munte, distracţiile şi spectacolele din oraş sunt foarte atractive! Totuşi, norocul îţi zâmbeşte duminică. Nu eşti avantajat în comunicare şi în imagine – domeniile în care excelezi, de fapt. Trebuie să eviţi cu diplomaţie discuţiile în contradictoriu ca să nu se transforme în reproşuri memorabile. Atenţie la micile accidente domestice în care eşti specialist – închisul uşii peste mână, aprinsul feţei de masă cu ţiagareta etc – pentru că tu gândeşti infinit mai repede decât acţionezi!

RAC   În acest weekend ambianţa este plăcută, calmă şi relativ liniştită. Crezi că poţi aborda unele persoane, că ai putere de convingere. E chiar aşa, eşti favorizat şi încercarea moarte n-are! Astrele sunt într-o conjunctura avantajoasă: sănătatea îţi este bună, viaţa personală – aproape armonioasă, iar situaţia financiară nu îţi mai pare teribilă.  În a doua parte a weekendului stelele iţi sunt favorabile mai ales in domeniul social, al acceptarii opiniilor tale şi mai puţin in cel material, mai ales dacă este vorba de bani. De asemenea, în această perioadă este bine să nu-ţi iei nici un risc major!

LEU   Nu trebuie să fii zgârcit când nu trebuie. În acest weekend, nu trebuie! Nu-ţi face griji, viitorul îţi este favorabil! Distrează-te şi plăteşte preţul distracţiei fără strângere de inimă! Sâmbătă, poţi organiza o mică petrecere, îţi mai îmbunătăţeşti şi starea de spirit. Duminică ai o perioadă mai bună şi lucrurile par să se aranjeze. Este timp şi de muncă, dar şi de distracţie! Poţi să faci curăţenie şi ordine, dar să te şi distrezi puţin, pe seară. Veşti de departe, vezi pe reţele sau e-mail-ul, sau mai prozaica cutie de scrisori.

FECIOARA   În weekend vezi cu ochi noi anturajul tău. Poţi să-ţi schimbi părerile. Redu ritmul activităţii, lasă curăţenia, fă un armistiţiu cu timpul şi ocupă-te de lucruri frumoase pentru sărbători! O zi de sâmbătă bună, care trece repede, ca orice lucru bun. Trebuie sa te relaxezi, mai ales pe seara şi să laşi treburile aşa zis urgente. Nimic nu este urgent când este vorba de odihna şi de sanatatea ta. Poate te duci la sală, poate alergi pe bandă, poate un tratament cosmetic, poate o sauna, trebuie să eliberezi tensiunea acumulata. O veste bună de la unul dintre membrii familiei, duminică seara!

BALANŢA   Eşti apreciat ca un „companion” bun pentru distracţiile de weekend. Solo, trebuie să-ţi alegi cu grijă perechea din acestă perioadă, în duo lucrurile sunt ceva mai liniştite şi echilibrate! Cu Venus, protectoarea ta, pusă pe croşetat pulovere pentru iarnă, sau pe făcut goblenuri, perioada apare ca una obişnuită. Adică, multă muncă – sărăcia omului!  Respectiv, în acest weekend trebuie să faci mai mult efort decât în mod obişnuit ca să realizezi ce ţi-ai propus. Din această cauză cele două zile par obositoare şi uşor agasante. Nostalgia ţi se strecoară şi în suflet, chiar dacă vremea şi vremurile sunt ciudăţele rău şi nu prea ai bani. Dar, mulţi, puţini – distracţia poate fi mare!

SCORPION   Veşti pe care nu prea le mai aşteptai, dar la care sperai. Mici favoruri din partea anturajului apropiat, a familiei. Sâmbătă plăcută, la un film, sau spre o destinaţie de weekend de iarnă! Eşti cam nemulţumit şi se pare că ai motive. Lumea este făcută din ierbivore şi prădători, din victime şi învingători. Nu te înregimenta în categoria păguboşilor… Şi nu uita că pierzi când renunţi să mai încerci. O veste bună duminică, poate pe seară. Apoi, o să-ţi regăseşti ritmul şi o parte din echilibru. Poate că nemulţumirea face parte din caracterul tău!

SĂGETĂTOR   În acest weekend eşti ceva mai filosof. Se apropie rapid sfârşiul anului şi tu nu ai făcut tot ceea ce trebuia, adesea ai fost ca o corabie fără cârmă pe furtună. Dar, ai supravieţuit! Dacă reuşeşti să te stăpâneşti şi să eviţi graba şi încăpăţânările, nu se va întâmpla nimic notabil. Oricum, fiecare are defectul său. Al tău se numeşte „falsă viziune asupra realităţii”. Adică o să auzi weekendul acesta la minciunele, minciuni şi minciuni sfruntate, cât să ai rezerve pentru tot anul care să fim drepţi, nu mai are zile multe! Drept care şi tu te vei simţi obligată sau obligat să emiţi „false judecăţi de valoare”.

CAPRICORN    Acest weekend pare plăcut, pentru că eşti în relativă siguranţă, iar evenimentele care te privesc sunt previzibile. Atâta vreme cât te simţi bine, nu schimba nimic din rutina vieţii! În acest weekend, mai exact sâmbătă la prânz, eşti pus în faţa unei decizii. Să stai acasă cu pisica sau căţeluşul sau să ieşi pe seară în frig pentru cine ştie ce fiţe la cluburi şi/sau peteceri incerte. Sau să trăbăluieşti plenar în bucătărie pentru mâncarea de săptămâna viitoare. Sfatul meu este să stai cu necuvântătoarele. Animăluţele nu mint, nu trădează, nu invidiază. Au, după cum bine spunea Carl Sagan, o capacitate deosebită de a recunoşte binele. Iar dacă le faci rău te muşcă sau zgârie, direct şi fără bârfe pe la spate. Duminică poţi să inviţi la masă un prieten bun. Ai atâta nevoie de o discuţie normală şi poate mai afli şi ceva noutăţi.

VĂRSĂTOR   În weekend utilizezi toate mijloacele posibile ca să-i protejezi pe cei dragi, să-i pui la dăpost de neplăceri, fie că eşti la sporturi de iarnă, sau în oraş, la spectacole sau distracţii. Ai, în sfîrşit, răspunsul la acţiunile tale din ultimul timp, răspunsurile pe care le aştepţi – din domeniul social şi al interacţiunilor dintre diferiţi oameni cu care ai comunicat în ultimul timp. Adică primeşti un telefon sau un mesaj pe care îl cam aşteptai. În rest poţi să ieşi cu familia la un suc şi o cafea, sau altceva fierbinte şi aromat, că nu face rău la fizic. Duminică oferă-ţi un cadou de sărbători şi dă telefon unei prietene, poate ieşiti in oras. Ziua se cunoşte de dimineaţă – daca este buna sau.. nu. Ganduri mai roze gaseşti chiar în cafeaua de dimineaţă. Zi de cumpăraturi si mici taclale relaxante. Fă provizii din starea asta de bine pentru viitor.

PEŞTI   Realizezi, în acest weekend, că nu ai bani suficienţi pentru vacanţa de Crăciun. Nu-ţi mai bate capul, nu mai inventa, foloseşte aceleaşi vechi metode verificate: împrumută de la prieteni! Totuşi, trebuie să ai grijă şi să fii precaut!  Duminica aceasta ai posibilitatea sa iesi putin pe afara, dar atentie la frig si la ce mananci in oras. Mai bine ia prinzul cu familia, acasă, în cadru festiv cu supieră de porţelan, cu faţă de masă de satin şi suporturi de tacâmuri din alpaca! Lucrurile de genul acesta au rolul lor, îţi întăresc încrederea în valorile fundamentale: familie, proprietate, naţiune. Ai nevoie de aceste lucruri, pe care poate nu le şti, nu le preţuieşti, dar ele există în subconştientul tău şi se cer respectate!

 

 

 

 

 

 

 

Te-ar putea interesa și: