Urât, dar folositor: fără Cayenne, vânzările Porsche s-ar înjumătăţi

Cel mai hulit model Porsche, SUV-ul Cayenne, este, în acelaşi timp, şi cel mai bine vândut autoturism din gama producătorului auto german. Toate celelalte modele Porsche - Panamera, 911, Boxster şi Cayman - depăşesc doar cu puţin performanţele comerciale reuşite de Cayenne.

Vânzările producătorului de autoturisme de lux Porsche au crescut spectaculos în perioada august-octombrie, până la 21.218 unităţi, indică "carscoop.com".

În comparaţie cu intervalul similar precedent, Porsche a comercializat cu 86,4% mai multe unităţi.

7.082 de autoturisme Porsche au ajuns la clienţi europeni. A doua piaţă în ordinea numărului de vânzări, cea din Statele Unite ale Amercii, a contribuit cu 6.632 de unităţi.

Cel mai bine vândut model din gama Porsche rămâne Cayenne, SUV-ul hulit de fanii mărcii, dar şi de specialiştii care, la momentul apariţiei sale (în 2002) au considerat că nu se pliază în niciun fel pe tradiţia sportivă a mărcii.

Clienţii cu bani, poate mai puţin puşi la punct cu lecţia de istorie, dar convinşi că un SUV pe care scrie Porsche le poate oferi un mijloc de transport cu care să se mândrească, aleargă încă după modelul ajuns deja la a doua generaţie.

Nu trebuie să surprindă pe nimeni că aproape jumătate din totalul maşinilor comercializate de Porsche în intervalul menţionat - 10.292 de unităţi - aparţin gamei Cayenne.

La mare distanţă, cu 5.778 de unităţi vândute, stă Panamera, cel mai nou model intrat în portofoliul producătorului german.

Tradiţionalele modele sportive Porsche - 911, Boxster şi Cayman - se pot lăuda cu rezultate sensibil inferioare: 3.130, 1.089, respectiv, 929 de unităţi comercializate.

În România, pe primele nouă luni ale anului în curs, Porsche a comercializat numai 55 de maşini noi, potrivit statisticii Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile.