Urăsc trădarea, dar iubesc pe trădători! Un deputat PNL a sărit în barca USR!

Deputatul Marius Bodea, fostul preşedinte al Organizaţiei Municipale Iaşi a PNL, a devenit membru al USR. A

Deputatul Marius Bodea, fostul preşedinte al Organizaţiei Municipale Iaşi a PNL, a devenit membru al USR. Anunțul a fost făcut de acesta pe pagina sa de facebook. Deputatul a părăsit Partidul Național Liberal după ce primarul PSD al orașului Iași a fost anunțat drept candidatul liberalilor pentru un nou mandat în 2020.

„Liderii partidului în care m-am format şi-au trădat la modul cel mai sfidător principiile prin racolarea pesedistului Mihai Chirica”

„Prezenţa mea în USR înseamnă, de fapt, continuarea asumării principiilor pe care le am în viaţă. Onestitate, competenţă, verticalitate şi să fiu mereu în slujba cetăţenilor. Am ales USR după ce liderii partidului în care m-am format şi-au trădat la modul cel mai sfidător principiile prin racolarea pesedistului Mihai Chirica şi a mafiei din jurul lui.

Nu am putut accepta acest compromis pentru că ar fi însemnat să îmi încalc propriile principii şi valori. Ar fi însemnat să îi trădez, la rândul meu, pe toţi colegii şi pe toţi ieşenii care şi-au pus speranţa în mine. Am ales să fiu membru USR pentru că aceasta este alternativa reală la PSD şi la tot ceea ce înţelegem noi prin pesedism.

Am găsit în USR o echipă de oameni oneşti, curaţi, energici, capabili să schimbe lucrurile în bine. Să fiu parte din USR mă onorează. Iar  îmi dă elan să continui proiectul meu pentru Iaşi cu şi mai multă determinare”, a scris Marius Bodea pe Facebook.

Marius Bodea, candidatul USR la președinția Consiliului Județean Iași

Marius Bodea va candida din partea USR la funcția de președinte al consiliului judeean Iași. În 2016, el a candidat din partea PNL la primăria Iașiului împotriva actualului primar, Mihai Chirica. După ce și-a asigurat scaunul de parlamentar, Marius Bodea a fost principalul contestatar al primarului Chirica.

La începutul lunii februarie 2020, Marius Bodea, atunci preşedintele Organizaţiei Municipale Iaşi a PNL, declara că el va fi candidatul formaţiunii politice pentru Primăria municipiului Iași. Totuși, după câteva zile, conducerea centrală a PNL a anunțat că Mihai Chirica va fi candidatul formaţiunii pentru Primărie.

Marius Bodea a anunţat ulterior că pleacă din partid, potrivit antena3.ro.