Unul dintre șefii corupți ai Poliției Bistrița a primit 22.400 de lei, pentru condițiile inumane din arest. Își făcea nevoile în sticle de plastic

Inspectorul principal de poliție Leon Anton Cloșcă (foto) a primit despăgubiri importante ca urmare a condițiilor pe care a trebuie să le îndure în arestul IPJ CLuj, în perioada în care a fost arestat.

În urmă cu doi ani, EvZ a realizat un serial despre ”nemernicii cu epoleți” care au condus Poliția Bistrița Năsăud, și care au fost arestați pentru fapte de corupție. Dosarul se judecă în prezent la Tribunalul Maramureș.

Unul dintre acești polițiști, care și-a petrecut cîteva luni în arestul IPJ Cluj, inspectorul principal Anton Leon Cloșcă a dat în judecată Ministerul de Interne și IPJ Cluj pentru condițiile inumane din arest. În prima instanță, Judecătoria Cluj a dispus ca inspectorul Cloșcă să primească suma de 22.400 de lei, sentința fiind menținută la Tribunalul Cluj.

Într-un raport întocmit de Poliția Română, sunt deschise aceste condiții inumane. Din pereții celulelor iasă, la propriu, ploșnițe care îi mușcă pe deținuți aceștia îmbolnăvindu-se de boli de piele. Cloșcă a fost mușcat de ploșnițe și s-a îmbolnăvit de o boală de piele, diagnosticul pus de medici fiind ”dermatită atopică produsă de înțepătura unor insecte”.

Un arest din Evul Mediu

Clădirea în care funcționează IPJ Cluj, la subsolul căreia se află arestul Poliției, a fost construită între anii 1925-1930. Condițiile de arest sunt improprii și pot duce la o degradare accentuată a stării de sănătate. Deținuții sunt mâncați de ploșnițe iar tot la două zile sunt obligați să suporte mizeria provenită de la sistemul de canalizare și mirosul insuportabil care se degajă prin celule.

Arestul IIPJ Cluj are 16 celule cu un total de 33 de locuri de deținere. Aspectele relatate în nota raport care a ajuns la redacția EvZ, prin intermediul sindicaliștilor, arată condițiile inumane care există în acest arest.

Noaptea, mai susțin inspectorii IGPR, arestații sunt obligați să își facă nevoile în sticle de plastic sau pot să aștepte până când sunt scoși la toaletă de singurul polițist care asigură măsurile de pază, al doilea fiind cel care supraveghează sistemul video. ”Arestul nu este dotat cu un sistem de siguranță de tipul semnalizării optice sau acustice în camerele de deținere ori în spațiile anexe, cu corespondență la camera șefului de schimb, astfel că în cazul unei situații de urgență persoanele private de libertate anunță personalul prin bătăi în ușă”, se arată în raportul IGPR.

Fără autorizație sanitară din 2011

Celule au dimensiune cuprinse între 9.6 mp și 11.31 mp, în acestea fiind cazați între două și patru persoane. Lumina naturală lipsește cu desăvârșire, iluminatul fiind asigurat de un neon care funcționează non stop. Grupuri sanitare nu există în celule, arestul având două grupuri sanitare care conțin trei toalete „de tip turcesc” și șapte dușuri funcționale, din când în când. La toaletă te duci doar dacă îți ceri voie și există vreun polițist dornic să te însoțească. ”Persoanele private de libertate pot avea acces la grupurile sanitare și la apa potabilă, caldă și rece, la solicitarea acestora, la dușuri în zilele de marți și vineri”, se arată în raportul IGPR.

Autorizația sanitară a centrului de arest Cluj nu a mai fost avizată de Direcția Sanitară Cluj, din anul 2010. Instalația de canalizare este defectă și învechită, astfel că celulele se inundă în mod repetat, fiind necesară intervenția muncitorilor de la Compania de Apă Canal pentru desfundarea acesteia. ”Situația generează un real pericol de transmitere a unor boli infecțioase, igrasie, mucegai,etc”, se mai arată ăn raportul IGPR.

Condiții mai moderne

În ultimii ani, mai multe persoane care au fost încarcerate în arestul IPJ Cluj au deschis procese și au cerut despăgubiri financiare.

Cei în cauză au reclamat că minima condiție, de patru metri pătrați pentru un deținut, stabiliți de CEDO, nu a fost respectată de IPJ Cluj. Astfel, în loc de patru metri pătrați, Cloșcă a fost obligat să stea într-o cameră de nouă metri pătrați, alături de alte două persoane.

Un alt deținut care a câștigat procesul este fostul primar al Clujului, Sorin Apostu. Acesta a primit despăgubiri de un leu. ”Eu nu am vrut bani. Am vrut să arăt că acolo sunt niște condiții inumane și să se modernizeze”, a spus fostul primar.

Șeful IPJ Cluj, comisarul Ciprian Miron a declarat că în ultima vreme, condițiile din aresta s-au îmbunătățit simțitor. ”Au existat mai multe procese, în special pentru condițiile din arest de dinaintea anului 2010”, a spus Miron.