Unul dintre parlamentarii din grupul PSD care a trecut la partidul ProRomânia, fondat de fostul premier Victor Ponta, a reacționat, vineri, la mesajele social-democraților. Deputata Gabriela Podașcă a spus că „obedienții de serviciu ai liderului suprem au avut reacții violente” și că se tem că tot mai mulți membri PSD vor părăsi partidul.
„Atâta supărare și atâtea amenințări pentru doar 10 parlamentari? Nu, temerea este alta și ea devine ușor, ușor o certitudine pentru cei din jurul liderului suprem al PSD. Tot mai mulți membri PSD și oameni de bună credință nu se mai regăsesc în ceea ce face conducerea PSD, nu mai acceptă minciunile, denigrările, intimidările și, mai ales, atitudinea dictatorială.
48 de ore au trecut de când împreună cu colegul meu Mircea Dobre ne-am anunțat demisia din PSD. Fiecare dintre noi a explicat într-un mod onest motivele care au stat la baza acestei decizii și, mai ales ce ne propunem să facem de acum înainte. Unii ne-au reproșat că am fost prea politicoși, alții că trebuia să fi luat (pe bună dreptate) această hotărâre mai devreme, dar majoritatea mesajelor, chiar din PSD, au fost de încurajare, de felicitare, unii chiar ne-au scris că am reaprins speranța.
Însă observ cum obedienții de serviciu ai liderului suprem au avut reacții violente, unele chiar penibile. Mi se pare că lumea a stat în loc pentru ei. Altfel, nu îmi explic de ce atâta risipă de timp și energie (ca să nu spun lipsă de creativitate) ca să reciți același mesaj dictat de sus - se poate vedea acest lucru, la o simplă analiză de text. Eu cred că miniștrii acestei țări ar trebui să aibă lucruri mult mai importante de făcut, cum ar fi să implementeze Garanția pentru Tineret de exemplu - de care nu mai zice nimeni nimic”, a reacționat Gabriela Podașcă, pe Facebook.
În context, deputata a spus că vor fi și mai mulți în paridul ProRomânia.
„Vedem cât de creativi vor fi săptămâna viitoare când vom merge la Parlament. Sau când vom depune cererea de recunoaștere a grupului parlamentar Pro România sau atunci când ni se vor alătura și mai mulți colegi. Pentru că vom fi și mai mulți în PRO România.”, a conchis Podașcă.