Unul dintre inculpații din dosarul lui Sorin Oprescu obține o primă victorie în instanță. Este vorba despre Cornel Bogdan Popa, fost director al Administrației Cimitirelor și a Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești.
Curtea de apel București a decis, la sfârșitul săptămânii trecute, să admită ”în principiu” contestația în anulare împotriva sentinței penale prin care a fost condamnat la 11 ani și 6 luni de închisoare, după ce a constatat că ”inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal” .
Admiterea este un prima pas până a se judeca dosarul pe fond, dar este un pas important, având în vedere că până acum celelalte acțiuni au fost respinse. În același dosar a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
Cornel Popa este cel care l-a denunțat pe Sorin Oprescu
Totodată și alți doi condamnați în dosar au solicitat reunirea cauzelor, însă instanța a respins cererea, ”având în vedere situația particulară a fiecărui condamnat”. Cornel Popa a fost dat în urmărire internațională după ce polițiștii nu l-au găsit la adresa de domiciliu pentru executarea mandatului de pedeapsă cu închisoarea. Ulterior, el și omul de afaceri Romeo Albu condamnat și el în dosarul Oprescu s-au predat autorităților din Italia.
Acestea au refuzat extrădarea lor în România urmând ca acest aspect să fie examinat și luându-se în calcul posibilitatea delegării executării pedepsei. Cererea de extrădare s-a judecat de Curtea de Apel din Napoli, care a decis ca, în așteptarea verdictului, cei doi să fie lăsați în libertate.
Cornel Popa este cel care l-a denunțat pe Sorin Oprescu în dosarul în care acesta a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Medicul se află acum în Grecia, țară care a refuzat să-l extrădeze.